Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Supercupa României: CSM Constanța și Dinamo luptă pentru trofeuSportPictures.eu
19 Aug 2023

Supercupa României: CSM Constanța și Dinamo luptă pentru trofeu

Sala Dinamo este gazda turneului Final Four al Supercupei României ce a reunit campioana Dinamo Bucureşti, câştigătoarea Cupei României - CSM Constanţa, finalista Cupei României - Minaur Baia Mare și CSU Suceava, echipa clasată pe locul 3 în turneul final al Cupei României.

Meciul de deschidere s-a disputat între CSM Constanța și Minaur Baia Mare, o reeditare a finalei Cupei, „delfinii” reușind să tranșeze victoria în partea a doua a jocului după o revenire de senzație. Conduși cu 3:0 în startul jocului, maramureșenii conduceau la pauză cu 17:11 și anunțau revanșa pentru pierderea trofeului. Schimbând registrul în partea a doua a jocului, elevii lui George Buricea s-au impus la final cu 27:24, principalul lor marcator fiind Mikalai Aliokhin, interul dreapta sosit în această vară înscriind 8 goluri.

În celălalt joc al zilei, CSU Suceava a ținut ritmul doar în prima repriză, campioana Dinamo dezlănțuindu-se după pauză și învingând cu 41:33 (20:19). Principalul marcator al formației gazdă a turneului a fost Ali Zein, autor a 10 goluri.

Duminică, începând cu ora 15:00 are loc finala mică între Minaur Baia Mare și CSU Suceava, iar de la 17:30 este programată finala dintre Dinamo și CSM Constanța, ambele partide fiind transmise în direct de canalul ProArena.

Alte știri din Handbal