România, învinsă de Chile în primul meci din Turneul de Vară din America de Sud
06 Iul 2025
06 Iul 2025
07 Iul 2025
07 Iul 2025
09 Iul 2025
10 Iul 2025
Naționala de rugby a României a pierdut ultimul meci din Grupa B a Campionatului European, fiind învinsă de Portugalia, la Botoșani, cu 34-6 (12-3). Stejarii au terminat astfel grupa pe locul 2, urmând să dispute semifinala competiției, în deplasare, cu Georgia.
România a început meciul cu Portugalia cu câteva modificări față de echipa anunțată inițial. Cosmin Manole, accidentat la Antrenamentul Căpitanului, a fost înlocuit cu Mihai Dragoș, Stejarii pierzându-l la încălzirea dinaintea meciului și pe Taylor Gontineac. Astfel, David Gérard a fost nevoit să facă o schimbare tactică, Alin Conache la uvertură, iar Hinckley Vaovasa la centru, în timp ce pe banca de rezerve a intrat Daniel Plai.
Primele 10 minute s-au jucat mai mult între liniile de 40, fiecare echipă testând apărarea adversă cu șuturi înalte, trimise peste linie. Cei care deschid scorul sunt lusitanii, în minutul 14, la prima intrare în terenul de 22 al Stejarilor după un joc la mână, Rafaele Storti plonjând în terenul de țintă, 5-0. România atacă, pune presiune și în minutul 20, reduce ecartul după ce Alin Conache transformă o lovitură de pedeapsă, 5-3.
Portugalia e mai prezentă în joc, însă Stejarii se apără foarte bine. În minutul 26, oaspeții au șansa să modifice din nou tabela, însă balonul trimis din lovitura de pedeapsă de Samuel Marques trece pe lângă buturi. În minutul 29, Savin este eliminat temporar pentru greșeli repetate. Imediat, profitând de superioritatea numerică, lusitanii marchează un nou eseu, după o repunere în margine, la 5 metri de terenul nostru de țintă, prin Luka Begic, Marques transformă pentru 12-3. Finalul primei părți aparține Stejarilor care pun presiune, însă tabela rămâne nemodificată după ce Conache ratează o lovitură de pedeapsă.
Repriza secundă începe cu un eseu al lusitanilor, care, după un atac rapid pătrund în superioritate numerică în terenul de 22 al Stejarilor, Nicolas Martins marchează, iar Marques transformă, 19-3. România reușește minute bune de joc, pune presiune, însă fără a concretiza pe tabelă din cauza numeroaselor greșeli individuale și a lipsei de concentrare.
În minutul 53, Conache mai pune trei puncte pentru Stejari, 19-6. Lusitanii își consolidează însă avantajul, Marques concretizând o lovitură de pedeapsă pentru a duce din nou ecartul la 16 puncte, 22-6. Câteva minute mai târziu, România rămâne din nou în 14 jucători după ce Iulian Hartig primește cartonaș galben pentru un placaj la gât. Oaspeții profită de superioritatea numerică de pe teren și reușesc un nou eseu, al patrulea, prin Manuel Vareiro, obținând astfel și bonus ofensiv. 27-6. România nu renunță la luptă, beneficiază de o nouă tușă la 5 metri, însă Stejarii pierd balonul în repunere. Cu două minute înainte de final, Marius Simionescu vede cartonaș galben, iar lusitanii marchează din nou prin Vasco Baptista, Francisco Pinto Magalhaes transformă pentru a închide tabela la scorul de 34-6.
Portugalia termină astfel pe primul loc în Grupa B, urmând să dispute semifinala pe teren propriu, în timp ce România va evolua în deplasare.
Semifinalele sunt programate pentru weekendul 1-2 martie.
România:
1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ștefan Marko Buruiană (USON Nevers Rugby), 3.Gheorghe Gajion (Stade Montois) , 4. Adrian Moțoc (Biarritz), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Cristi Boboc (CSA Steaua), 7. Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), 8. Cristi Chirica (CS Dinamo), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 10. Alin Conache (CSA Steaua) 11. Tevita Manumua (SCM USV Timișoara), 12. Mihai Graure (CS Dinamo), 13. Vaovasa Hinckley (CS Dinamo),, 14. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara) C
Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. , 19. Marius Iftimiciuc (Carcassonne), 20. Yanis Horvat (SC Albi), 21. Daniel Plai (SCM USV Timișoara), 22. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare), 23. Adrian Mitu (Soyaux – Angouleme XV Charente)
Staff: David Gérard – antrenor
Portugalia:
1. David Costa, 2. Luka Begic, 3.Diogo Hasse Ferreira, 4. Jose Madeira, 5. Jose Rebelo de Andrade, 6. Diego Ruiz, 7. Nicolas Martins, 8. Vasco Baptista, 9. Samuel Marques, 10. Joris Moura, 11. Rodrigo Marta, 12. Tomas Appleton C, 13. Jose Lima, 14. Rafaele Storti, 15. Simao Bento
Rezerve: 16. Abel Cunha, 17. Pedro Santiago Lopes, 18. Antonio Prim Da Costa, 19. Antonio Andrade, 20. Martim Belo, 21. Francisco Pinto Magalhaes, 22. Manuel Vareiro, 23. Diogo Rodrigues
Antrenor principal: Simon Mannix
sursa: rugbyromania.ro
Naționala de rugby a României a pierdut astăzi și cel de-al meci din Turneul de vară din America de Sud, fiind învinsă de Uruguay cu 70-8 (39-8). Partida, dominată în...
Naționala de rugby a României întâlnește în cel de-al doilea meci al Turneului de vară din America de Sud, Uruguay. Partida va avea loc sâmbătă, 12 iulie, pe Estadio...
Naționala de rugby a României a pierdut primul meci din Turneul de Vară din America de Sud, fiind învinsă de Chile cu 40-16 (23-13) într-un meci ce a avut loc sâmbătă...
Naționala de rugby a României a plecat pe 28 iunie spre Santiago de Chile pentru a disputa primul meci din Turneu de Vară, un turneu efectuat în America de Sud. Pe 5 iulie,...
Etapa a VIII-a a Ligii de Rugby Kaufland a aparținut echipelor gazdă care s-au impus în toate cele trei meciuri, CS Dinamo, CSM Știința Baia Mare și CSA Steaua...
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a VII-a a competiției, o rundă care s-a terminat cu o victorie a oaspeților, SCM Timișoara, una a gazdelor, CSM...
Naționala de U18 a României a fost învinsă astăzi într-un meci de baraj pentru menținerea în Rugby Europe Championship de Polonia U18 cu 32-17 (19-7), astfel Stejăreii...
Etapa a patra a Ligii de Rugby Kaufland a fost una a gazdelor, care s-au impus în toate cele trei partide: CSA Steaua, CSM Știința Baia Mare și CS Dinamo.
Runda a treia a Ligii de Rugby Kaufland a fost dominată de echipele oaspete, CS Dinamo, CSA Steaua și CSM Știința Baia Mare, care s-au impus în cele trei partide.
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată de oaspeți care s-au impus în două dintre cele trei partide, CS Dinamo și CSM Știința Baia...
Sezonul 2025 al Ligii de Rugby Kaufland a debutat cu două partide, ambele disputate la București, în una impunându-se echipa oaspete, CSM Știința Baia Mare, iar în cea de-a...
SCM Timișoara a învins-o astăzi în SuperCupa României pe CS Dinamo cu 29-28 (19-20), devenind prima câștigătoare a acestui trofeu. Partida, care s-a disputat pe Stadionul...
Divizia Națională de Seniori, al doilea eșalon valoric al rugby-ului românesc debutează pe 29 martie. Cele nouă echipe au fost împărțite în două grupe, CSM Galati, RC...
Naționala de rugby a României a cucerit medaliile de bronz ale ediției 2025 a Campionatului European, după ce a învins la Lisabona, Portugalia cu 21-7 (18-0). Stejarii și-au...
Naționala de rugby a României a pierdut azi, la Tbilisi, în semifinala Campionatului European în fața Georgiei cu 43-5 (29-0). Stejarii vor juca astfel pentru medaliile de...
Naționala de rugby a României va întâlni pe 2 martie, în semifinala Campionatului European, Georgia. Partida va avea loc la Tbilisi, pe Avchala Stadium, de la ora 13:00, ora...
Naționala de rugby a României a învins în această seară Belgia, la Mons cu 31-14 (10-7) obținând a doua victorie consecutivă în Campionatul European. Stejarii au făcut...
Naționala de rugby a României va întâlni sâmbătă, 8 februarie, în cel de-al doilea meci al Campionatului European, Belgia. Partida va avea loc la Mons, pe Stadionul...
Naționala de rugby a României a învins în această seară Germania cu 48-10 (13-10) în primul meci al Campionatului European 2025. De asemenea, partida a contat și pentru...
Naționala de rugby debutează în noul sezon al Rugby Europe Championship vineri, 31 ianuarie, de la ora 18:00. Stejarii întâlnesc Germania, într-o partidă ce are loc pe...
Naționala de rugby a României va debuta în noul sezon 2025 al Campionatului European, pe 31 ianuarie, într-un meci cu Germania. Programată la București, pe Stadionul...
Zilele acestea se împlinesc 35 de ani de la Revoluția din 1989, eveniment ce a marcat definitiv cursul societății românești. Din păcate, libertatea câștigată a avut un...
CS Dinamo a câștigat Cupa României după ce a învins în finala disputată astăzi, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, pe CSM Știința Baia Mare cu 29-24...
CS Dinamo și CSM Știința Baia Mare joacă sâmbătă, 14 decembrie, pentru a-și adjudeca Cupa României. Meciul, care are loc de la ora 14:00, pe Stadionul Național de Rugby...
Federația Română de Rugby și Gilbert, principalul producător de baloane de rugby din lume, continuă colaborarea. În noul parteneriat, Gilbert va continua să ofere produse...
Naționala de rugby a României a cedat astăzi, cu 23-21 (13-13) în fața Uruguay, în ultimul meci test World Rugby disputat în această lună. Stejarii încheie astfel seria...
Naționala de rugby a României va întâlni sâmbătă, 23 noiembrie, în ultimul meci test al lunii, Uruguay. Partida va avea loc la București, pe Stadionul Național de Rugby...
Naționala de rugby a României a învins astăzi, Canada, cu 35-27 (18-13), într-un meci disputat la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf. Stejarii...
Naționala de rugby a României întâlnește sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 18:00, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Canada. Va fi a doua întâlnire dintre...
Rugby Europe a anunțat astăzi programul echipei naționale în cadrul Campionatului European 2025, competiție care va servi și ca turneu de calificare pentru Nations...
Naționala de rugby a României a început cu victorie seria de trei meciuri test pe care le va disputa în luna noiembrie. Stejarii au învins astăzi Tonga cu 25-15 (8-15),...
Naționala de rugby a României va întâlni sâmbătă, 9 noiembrie, în primul meci test al acestei luni, Tonga. Partida va avea loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de...
Selecționata Romanian Wolves a terminat cu o victorie ediția 2024 a Rugby Europe Super Cup, învingând în această după-amiază, la Amsterdam, pe Delta, cu 46-24 (15-14).
Selecționata Romanian Wolves întâlnește mâine, 19 octombrie, în meciul care va stabili câștigătoarea Grupe B din Rugby Europe Super Cup, pe Delta. Partida are loc la...
Selecționata Romanian Wolves a învins astăzi în cel de-al treilea meci al Grupei B, din Rugby Europe Super Cup, pe Brussels Devils, cu 44-22 (18-15). Lupii vor juca astfel...
Selecționata Romanian Wolves întâlnește mâine, 28 septembrie, în cel de-al treilea meci al Grupei B, din Rugby Europe Super Cup, pe Brussels Devils, formație din Belgia....
Selecționata Romanian Wolves va întâlni sâmbătă, 28 septembrie, în cel de-al treilea meci al Grupei B, din Rugby Europe Super Cup, pe Brussels Dveils. formație din Belgia....
Selecționata Romanian Wolves a pierdut al doilea meci din Rugby Europe Super Cup, fiind învinsă astăzi de Delta cu 37-36 (17-17). Selecționata din Țările de Jos s-a impus...
Selecționata Romanian Wolves va întâlni sâmbătă, 21 septembrie, în cel de-al doilea meci al Grupei B, din Rugby Europe Super Cup, Delta, formație din Țările de Jos....
Selecționata Romanian Wolves a debutat cu o victorie în sezonul 2024 al Rugby Europe Super Cup. Lupii au învins în această seară, la Praga, pe Bohemia Warriors cu 38-11...
Selecționata Romanian Wolves debutează în noul sezon al Rugby Europe Super Cup, duminică, ora 18:00, urmând să întâlnească în deplasare, la Praga, pe Bohemia Warriors.
Naționala de rugby a României va disputa trei meciuri test World Rugby în luna noiembrie, cu Tonga, Canada și Uruguay, toate programate a se desfășura pe Stadionul Național...
SCM USV Timișoara este noua campioană a României, bănățenii învingând în finala Ligii de Rugby Kaufland pe CSM Știința Baia Mare cu 22-21 (9-14). Este cel de-al...
CSA Steaua a câștigat medaliile de bronz ale ediției 2024 a Ligii de Rugby Kaufland după ce a învins în meciul pentru locul 3, care a avut loc astăzi pe Stadionul Național...
06 Iul 2025
07 Iul 2025
07 Iul 2025
09 Iul 2025
10 Iul 2025