Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Alte sporturi
Sportivii din România obțin rezultate excepționale la World Teqball Series din Budapesta și se pregătesc pentru Campionatul Mondial din Vietnam
07 Oct 2024

Sportivii din România obțin rezultate excepționale la World Teqball Series din Budapesta și se pregătesc pentru Campionatul Mondial din Vietnam

Federația Română de Teqball se bucură să anunțe performanțele extraordinare obținute de sportivii români la World Teqball Series din Budapesta, desfășurat între 3 - 6 octombrie 2024. Acest turneu de prestigiu a reunit cele mai bune echipe și jucători din lume, iar România și-a dovedit locul în elita mondială a Teqball-ului.

În cadrul competiției, s-au desfășurat probele de dublu feminin, dublu masculin și dublu mixt, România având o prezență remarcabilă în toate categoriile:

Barabási Kinga, numărul patru mondial în proba de simplu feminin și cea mai bună jucătoare de Teqball din România, a făcut echipă cu Viorica Tonu din Republica Moldova în proba de dublu feminin. 

Cele două sportive au demonstrat un joc de excepție, reușind să câștige medaliile de aur după o finală intensă, cu momente spectaculoase care au captat atenția fanilor din întreaga lume.

În proba de dublu mixt, Barabási Kinga a făcut echipă cu Györgydeák Apor, numărul unu mondial în proba de simplu masculin și unul dintre cei mai buni jucători de Teqball din lume. 

Duo-ul românesc a reușit să cucerească medaliile de aur, consolidându-și statutul de favoriți pentru Campionatul Mondial din Vietnam.

În proba de dublu masculin, Györgydeák Apor a concurat alături de Adam Blazsovics din Ungaria, de patru ori campion mondial. Cei doi au reușit să ajungă în finală, obținând medaliile de argint după un meci extrem de disputat.

 

Pe lângă rezultatele la probe, Barabási Kinga și Györgydeák Apor au fost onorați cu distincțiile pentru cei mai buni jucători ai turneului, la feminin și masculin. Barabási Kinga a încheiat turneul cu două medalii de aur din două posibile, iar Györgydeák Apor cu o medalie de aur și una de argint, consolidându-și reputația de lideri ai acestui sport.

Aceste rezultate excelente vin într-un moment esențial, pe măsură ce echipa României se pregătește pentru Campionatul Mondial de Teqball din Vietnam, care va avea loc între 3 și 8 decembrie 2024. România va fi reprezentată de Barabási Kinga la simplu feminin, Györgydeák Apor la simplu masculin și amândoi împreună la proba de dublu mixt. Așteptările sunt mari, având în vedere performanțele lor constante la nivel internațional.

Teodor Luca, președintele Federației Române de Teqball, a declarat:
„Suntem extrem de mândri de rezultatele sportivilor români la World Teqball Series din Budapesta. Barabási Kinga și Györgydeák Apor sunt dovada vie a talentului și dedicării sportivilor noștri. Aceste medalii nu sunt doar o recompensă pentru eforturile lor, ci și o confirmare că România este pregătită să concureze la cel mai înalt nivel la Campionatul Mondial din Vietnam. Așteptăm lângă noi parteneri puternici pentru a susține în totalitate pregătirea lor și suntem convinși că vor face o figură frumoasă în decembrie.”

 

Pentru anul 2025, Federația Română de Teqball are planuri ambițioase de a continua dezvoltarea acestui sport la nivel național și de a crește vizibilitatea sa pe plan internațional.

Printre obiectivele-cheie ale federației se numără:

1. Extinderea rețelei de competiții naționale – În 2025, Federația își propune să organizeze mai multe etape naționale de Teqball în orașe importante precum București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Iași, Craiova și Constanța/Litoral. Aceste competiții vor oferi sportivilor din întreaga țară oportunitatea de a concura la un nivel înalt și de a se califica pentru competițiile internaționale.

2. Festivalul Național de Teqball și Sporturi pentru Familii – Începând din 2025, Federația plănuiește organizarea unui festival anual care să combine Teqball-ul cu alte sporturi atractive pentru familii, creând astfel un eveniment de amploare dedicat promovării activității fizice și a sportului pentru toate vârstele. Acest festival va avea loc în principalele orașe vizitate de competițiile noastre, culminând cu un eveniment major pe litoralul românesc, la finalul sezonului estival.

3. Parteneriate strategice – În vederea dezvoltării infrastructurii și a susținerii sportivilor, Federația Română de Teqball intenționează să încheie noi parteneriate cu autoritățile locale, companii private și instituții sportive, pentru a facilita organizarea competițiilor și extinderea bazelor sportive.

4. Programe de educație și inițiere în Teqball – Anul viitor, Federația va implementa un program național de inițiere în Teqball, destinat școlilor și cluburilor sportive. Scopul acestui program este de a atrage noi tineri talentați și de a crește baza de practicanți ai sportului, contribuind astfel la formarea unei noi generații de campioni.

5. Activări estivale și competiții la malul mării – Pe durata verii 2025, Federația Română de Teqball va organiza activități de promovare și competiții la malul Mării Negre, în colaborare cu partenerii săi, cu scopul de a atrage turiști și sportivi din toate colțurile țării.

 

Federația Română de Teqball dorește să mulțumească tuturor partenerilor și sponsorilor care au contribuit la dezvoltarea acestui sport în România. Parteneriatele pe termen lung, inclusiv cu instituții sportive și autorități locale, pot facilita accesul la resursele necesare pentru a forma sportivi de elită și pentru a organiza competiții de succes la nivel național și internațional.

Teodor Luca a adăugat:
„Avem o viziune clară pentru viitorul Teqball-ului în România, iar aceste rezultate ne impulsionează să continuăm dezvoltarea. Ne pregătim pentru un an 2025 plin de evenimente, cu competiții locale și naționale menite să atragă noi talente și să crească interesul pentru acest sport.”

Alte știri din Alte sporturi