Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Sorana părăsește CharlestonAFP / Mediafax Foto
04 Apr 2014

Sorana părăsește Charleston

Rămasă în competiție doar în proba de dublu, Sorana Cîrstea și-a luat rămas bun de la turneul Family Circle Cup care se dispută zilele acestea la Charleston, în statul american Carolina de Sud. Jucând alături de rusoaica Maria Kirilenko, Sorana a pierdut în fața dublului format de jucătoarele taiwaneze Hao-Ching Chan și Yung-Jan Chan în trei seturi – 3-6, 6-4, 8-10 – după un meci ce a durat o oră și jumătate.

Primul set a fost cât de cât echilibrat până la 3-2 pentru asiatice, când a urmat o serie de 3 ghemuri câștigate pe serviciul adversarelor dintre care taiwanezele și-au adjudecat două și au servit apoi pentru set. Nu au ratat ocazia de a închide setul, iar efortul din finalul primului act l-au continuat și în cel secund, începând cu un break ”alb”. Sorana și Maria au avut o revenire spectaculoasă și au trecut la conducere cu 4-1, dar au slăbit ritmul pe final, permițând adversarelor să recupereze un break până la 5-4, după ce au scăpat printre degete două mingi de set. Taiwanezele s-au văzut puse în postura de a servi pentru a rămâne în set, însă Sorana și Maria au controlat bine jocul și au reușit break-ul ce a dus meciul în supertiebreak. Aici, cele două au pornit bine, conducând cu 3-1, dar asiaticele revin în forță și întorc la 8-4. Este rândul europenelor să revină, apoi taiwanezele reușesc să facă un minibreak pentru a duce scorul la 9-7. Cu spatele la zid, Sorana și Maria își câștigă serviciul, dar nu mai pot împiedica pierderea meciului pe serviciul adversarelor. 

Pentru performanța lor, Sorana și Maria primesc câte 100 puncte pentru clasamentul de dublu WTA.

Alte știri din Tenis de câmp