Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Ședere scurtă la Monte CarloAFP / Mediafax Foto
16 Apr 2014

Ședere scurtă la Monte Carlo

Primul meci a fost și ultimul pentru dublul Horia Tecău – Jean-Julien Rojer în turneul Monte-Carlo Rolex Masters, ale cărui premii totale se ridică la aproximativ 2.900.000 EUR. Cei doi au disputat astăzi ultima partidă din programul primului tur și s-au înclinat în supertiebreak în fața cuplului monegasc Romain Arneodo – Benjamin Balleret. Scorul după 70 de minute de joc a fost 6-2, 3-6, 8-10.

Partida a început promițător pentru Horia și partenerul său olandez. După ce au cedat break-ul în primul ghem al partidei și apoi adversarii și-au făcut serviciul, Tecău – Rojer au închis setul cu o serie de 6 ghemuri câștigate consecutiv. În setul secund ”gazdele” reușesc să păstreze un ritm bun și reușesc să facă un break mai mult decât Horia și Jean-Julien, trecând la conducere cu 4-2. Fiecare parte își face apoi serviciul și în ghemul 9 monegascii își procură trei mingi de break și set, convertind-o pe a doua jucată. Supertiebreak-ul este echilibrat, cu minibreak-uri de o parte și de alta, ajungându-se la 8-8, după care monegascii își fac al doilea serviciu și reușesc un minibreak decisiv.

Horia și Jean-Julien încasează un cec în valoare de 5.840 EUR și se pregătesc acum de participarea săptămâna viitoare la BRD Năstase Țiriac Trophy 2014, unde sunt favoriții principali ai turneului.

Alte știri din Tenis de câmp