Jojo Dan își joacă la Sheffield cea mai importantă carte a carierei sale de pugilist. Pe pământ britanic, Ionuț Dan Ion, alias Jojo Dan, boxează într-un meci de totul sau nimic. La 33 de ani e clar că în caz de înfrângere nu-i va mai oferi nimeni încă o șansă de a boxa pentru un titlu mondial. O înfrângere echivalează cu un “adio” spus unei cariere la nivel înalt, de aceea disputa cu Kell Brook e fără doar și poate meciul vieții pentru Jojo Dan, dar e meciul la care visează de 20 de ani, de când a pășit pentru prima oară în sala de box.

Categoric, Jean Stancu, primul antrenor al lui Jojo de la clubul Mercur, nu și-a imaginat vreodată ca puștiul pe care l-a luat în primire în 1995 și care cântarea 40 de kilograme, adica nici cât o mașină de spălat, avea să lupte peste două decenii pentru un titlu mondial. În anul de grație 2015, Jojo Dan a ajuns să boxeze pentru un titlu mondial nu doar datorită talentului, ci și pentru că e muncitor și deosebit de ambițios. Își amintește și astăzi cum la primul antrenament și-a facut măinile harcea-parcea lovind sacul fără să aibă măcar bandaje: ”Eu în școala generală am făcut lupte libere de care m-am lasat în clasa a 8-a când m-a pocnit o peritonită de pe urma căreia de abia am scăpat cu viață. După ce m-am refăcut m-am apucat de învățat, am intrat la liceu așa că la 14 ani și ceva, elev în clasa a 9-a, mă intrebam ce sport ar fi mai potrivit pentru mine. Răspunsul mi l-a oferit frate-miu mai mic care se apucase de box. Intr-o zi l-am pus să-mi arate ce a învățat și nici una, nici două m-am trezit cu o directă de stânga în nas. Am rămas cu gura cascată pentru că nici nu văzusem pumnul ! Uimit de ce învățase fratele meu m-am dus cu el la box și de atunci, din 1995, n-am mai părăsit sala. La primul antrenament am început să dau ca nebunul la sac, fără bandaje, fără mănuși, până mi-am făcut mâinile franjuri. În timp, m-am cizelat, am învățat să fiu disciplinat, am început să bag la cap ce-mi spune antrenorul și fac toate astea cu plăcere. Boxul a fost de la bun început pentru mine ca un drog și am sperat mereu că am să ajung să boxez pentru o centură mondială”.

Visul lui Jojo s-a implinit pe jumătate. Îl mai despart 12 runde de titlul la care tânjește din copilărie, însă ca să-și aseze pe umăr centura pe care au mai purtat-o de-a lungul timpului Felix Trinidad, Vernon Forest, Cory Spinks sau Floyd Mayweather, Jojo trebuie să se tranforme de-a dreptul într-un zeu al boxului. Ca să câștige pe pământ englez trebuie, fie să reușească un ko cu care să închidă gura tuturor, fie să câștige atăt de clar încât să nu lase loc niciunei speculații. Dacă meciul va fi echilibrat, Brook își va băga centura la naftalină până la următorul meci, iar noi vom bifa un nou eșec al boxului românesc în insula britanică.

Apropo… ultimul boxer român care a câștigat un meci de profesioniști în Anglia a fost Aurel Toma în… 1939 ! Între octombrie ’38 și ianuarie ’39, Toma a câștigat 3 meciuri în Marea Britanie, toate prin ko, provocând totodată și o mare surpriză în urma victoriei obținute prin ko în R3 în fața campionului mondial en-titre, scoțianul Benny Lynch. Ultimele două meciuri cu prezență românească disputate în Marea Britanie nu ne oferă nicio doză de optimism, dar Jojo Dan nu e nici Lucian Bute, nici Cristi Ciocan, iar Kell Brook nu e nici fiara Carl Froch, nici uriașul cu gardă versatilă Tyson Fury.

Chiar dacă are 22 de ko din 33 de victorii, Brook nu e deloc de speriat. A câștigat centura IBF în august 2014 în fața americanului Shawn Porter mai mult datorită bunăvoinței arbitrilor. Brook nu e nici un mare puncher, n-are nici o tehnică ieșită din comun, însă excelează la capitolul box murdar, ceea ce de multe ori îl face pe adversar să-și piardă cumpătul si sa-si iasa din ritm. Cu Shawn Porter a executat timp de 12 runde un vals neîntrerupt, ținându-l în brațe aproape permanent și împiedicându-l să lovească, încă din prima rundă. Una peste alta, Brook e un adversar de bătut iar Jojo știe asta :”Nu-i place să fie hărțuit așa că voi încerca să-l presez, să-l provoc, să-l determin să lovească mult în gol. O să încerc să lovesc mult în zona abdominală ca să-i iau gazul repede. Poate dă Dumnezeu și devin primul boxer român care câștigă în Marea Britanie după Aurel Toma”.

Atmosfera de care va avea parte la Motorpoint Arena din Sheffield n-ar trebui să fie un impediment pentru Jojo, care nu e genul de boxer care se teme să lupte în afara orașului de reședință. Din 2003, de când s-a stabilit in Canada, a acceptat fără rezerve orice provocare, iar englezii din Sheffield n-au cum să fie mai răi decât turcii din Istanbul și Trabzon care au umplut sălile la cele două confruntări cu Selcuk Aydin: “Turcii sunt cei mai răi spectatori pe care i-am întâlnit. La meciurile cu Aydin dacă n-aveam pază, mă sfâșiau, nu mai ajungeam în ring. Am încasat câteva lovituri în spate cu toată paza din jurul meu. La Trabzon au fost 8000 de oameni, iar la Istanbul 10.000. Au urlat și au cântat fără oprire, dar până la urmă mie îmi place provocarea asta a publicului. Oricum gândul meu nu era la ei, ci la meci”. În noiembrie 2011, la Istanbul, Jojo Dan a dat dovadă de o tărie ieșită din comun. În runda a doua a suferit o fractură de maxilar, dar a dus meciul până la capăt. Turcul a primit o decizie foarte strânsă și a rămas siderat aflând apoi că românul a boxat aproape tot meciul cu fractură de maxilar.

Punând în balanță toate aceste lucruri putem spune că Jojo Dan are o șansă importantă contra lui Kell Brook. Mai rămâne să aibă și un dram de noroc.

Text: Octavian Pescaru