Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Românii si-au aflat primii adversari de la WimbledonAFP / Mediafax Foto
20 Iun 2014

Românii si-au aflat primii adversari de la Wimbledon

Simona Halep, numărul 3 mondial, o va întâlni pe brazilianca Teliana Pereira în primul tur al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, care va va debuta luni la All England Club din Londra. Conform tragerii la sorți care a avut loc vineri, Halep (22 ani), a treia favorită a competiției, figurează pe aceeași parte a tabloului cu Serena Williams, liderul clasamentului ATP, și cu rusoaica Maria Șarapova, care a învins-o pe româncă în ultimele două finale, la Madrid și Roland Garros. Adversara din primul tur a campioanei române, Teliana Pereira, are 25 de ani și ocupă locul 91 în ierarhia tenisului profesionist feminin, iar până acum nu a obținut niciun titlu WTA. La ediția din acest an de la Roland Garros, brazilianca s-a oprit în turul 2, aceasta fiind de altfel cel mai bun rezultat obținut de ea la un turneu de Grand Slam.

Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 29 la Wimbledon, o va avea ca adversară în meciul de debut pe americanca Victoria Duval, Alexandra Cadanțu va juca împotriva italiencei Camila Giorgi, Irina Begu o va întâlni pe Virginie Razzano (Franța), în timp ce Monica Niculescu și Andreea Mitu (venită din calificări) le vor întâlni în primul tur pe Alison Van Uytvanck (Belgia), respectiv Agnieszka Radwanska (Polonia).

În turneul masculin, singurul reprezentant al României pe tabloul principal, Victor Hănescu, îl va avea ca adversar în partida de debut pe cehul Tomas Berdych (cap de serie nr. 6).

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Tenis de câmp