Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Volei
powered by Frisomat
România debutează cu victorie în Golden LeagueRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
28 Mai 2021

România debutează cu victorie în Golden League

Naționala feminină de volei a României este gazda primului turneu din Golden League, de vineri până duminică în BT Arena din Cluj-Napoca fiind programate partidele Grupei A din care mai fac parte selecționatele Franței, Azerbaidjanului și Spaniei, toate trei calificate la turneul final al Campionatului European. Acestea sunt primele meciuri oficiale după aproape doi ani pentru jucătoarele pregătite de selecționerul italian Luciano Pedulla și antrenorul secund Marius Măcicășan, care astăzi au debutat cu o victorie în set decisiv în fața Franței.

Cu Alexia Căruțașu, cea mai bună jucătoare a României în 2020, și Denisa Ionescu debutante în naționala de senioare, fetele noastre au fost nevoite să revină de la 0-2 la seturi pentru a se impune în tiebreak cu 3:2 (17:25, 23:25, 26:24, 26:24, 15:11) după două ore și 2 minute de joc. Căruțașu a fost și cea mai bună jucătoare a partidei cu 27 de puncte din 20 de atacuri, 4 blocaje și 3 ași din serviciu.

Victoria de astăzi este un prim pas către calificarea la turneul Final Four, care va avea loc la Ruse, în Bulgaria, în zilele de 19 și 20 iunie, acolo unde va participa prima clasată din cele patru grupe. Până la acel moment mai este un drum lung de parcurs, meciurile grupelor fiind derulate în două turnee, cel de-al doilea al Grupei A urmând a avea loc în Franța, la distanță de o săptămână.

 

Programul turneului de la Cluj-Napoca:

Vineri, 28 mai

România – Franța  3:2 (17:25, 23:25, 26:24, 26:24, 15:11)

Spania – Azerbaidjan  3:0 (25:22, 25:22, 25:12)

Sâmbătă, 29 mai

17:00 Azerbaidjan – România

20:00 Spania – Franța

Duminică, 30 mai

17:00 România – Spania

20:00 Franța – Azerbaidjan

Toate meciurile României sunt transmise în direct la TVR 3, celelalte urmând să fie difuzate înregistrat, seara, pe același program.

 

Lotul naționalei României pentru turneul Golden League de la Cluj-Napoca este următorul:

Centri - Diana Ariton (CS Medgidia), Petruța Orlandea (CS Medgidia), Denisa Ionescu (FC Argeș Volei Pitești), Francesca Alupei (CSM Volei Alba Blaj)

Coordonatori - Ramona Postea (Rapid), Marina Cojocaru (CS Medgidia)

Extreme - Rodica Buterez (CSM Târgoviște), Adriana Matei (CS Medgidia), Sorina Miclăuș (CSU Belor Galați), Adelina Budăi-Ungureanu (Cuneo Granda Volley)

Libero - Mihaela Albu (CS Medgidia), Alexandra Ciucu (Știința Bacău)

Universal - Alexia Căruțașu (Yeșilyurt Istanbul), Iuna Zadorojnai (Rapid)

Alte știri din Volei