Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Roland Garros: Begu avansează în turul secund după un meci maratonRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
24 Mai 2022

Roland Garros: Begu avansează în turul secund după un meci maraton

Irina Begu (62 WTA) a obținut o victorie importantă la capătul unui meci întins pe durata a două zile contra italiencei Jasmine Paolini (57 WTA).

Programul de la Roland Garros a fost dat peste cap de ploaie în cursul zilei de luni, astfel că partida dintre cele două a început foarte târziu și a fost întrerupt la scorul de 4-6, 6-1, 1-0 din nou din cauza ploii. Reluat astăzi, jocul a început promițător pentru Begu, care conducea cu 3-0 în decisiv, însă miniona jucătoare italiancă a revenit surprinzător la 5-3 și se apropiase la două puncte de victorie conducând cu 15-30 pe serviciul Irinei. A fost momentul declanșării revenirii pentru compatrioata noastră, care la rândul ei a întors pentru 6-5 și 0-30 pe lansarea italiencei. S-a intrat în supertiebreak, acolo unde Begu a câștigat cu 10-5 și cu 4-6, 6-1, 7-6 (5) avansează în turul secund unde o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (31 WTA).

Într-un alt meci încheiat ieri, Ana Bogdan (91 WTA) a dat o replică solidă Victoriei Azarenka (15 WTA) în meciul de deschidere a zilei pe terenul 14, în care jucătoarea din Belarus a muncit din greu pentru a se impune în set decisiv. Scorul după aproximativ trei ore de joc a fost 6-7 (7), 7-6 (1), 6-2 în favoarea Azarenkăi, rezultat în urma căruia Ana Bogdan părăsește competiția cu un cec în valoare de 62.000 de euro şi 10 puncte de clasament.

Alte știri din Tenis de câmp