Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Rio 2016
Rio 2016: Samara și Ionescu sunt eliminați de favorițiAFP / Mediafax Foto
08 Aug 2016

Rio 2016: Samara și Ionescu sunt eliminați de favoriți

Turul 3 a fost limita atinsă de Elizabeta Samara și Ovidiu Ionescu în probele de simplu ale competiției de tenis de masă.

Constănțeanca clasată pe locul 29 în ierarhia mondială a avut un meci dificil împotriva celei care ocupă locul 2, chinezoaica Ding Ning, o jucătoare greu de dezechilibrat. Compatrioata noastră a avut șansa ei și a condus cu 7-1 în setul 2, dar asiatica a revenit în forță și a întors rezultatul, impunându-se la general cu scorul de 4-0 (11-5, 11-8, 11-5, 11-2) la capătul unui joc ce a durat 11 minute.

În proba masculină, Ovidiu Ionescu, locul 78 ITTF, a fost eliminat în turul 3 pe portughezul Marcos Freitas, locul 11 mondial și favoritul numărul 8 al tabloului. După ce a pierdut greu, la limită, primul set, Ovidiu a avut un set 2 de excepție pe care l-a câștigat la 1, însă portughezul a revenit și s-a impus cu scorul general de 4-1 (11-9, 1-11, 11-5, 11-7, 11-9).

Astăzi vor juca în aceeași fază a competiției Daniela Dodean Monteiro și Adrian Crișan, ambii cu meciuri de foc: Daniela, locul 58 ITTF, o va înfrunta pe japoneza Ai Fukuhara, locul 8 ITTF, în timp ce Adrian, locul 90 ITTF, îl va avea ca adversar pe sud-coreeanul Sangsu Lee, locul 16 ITTF.

Alte știri din Rio 2016