Europa League: FCSB recidivează pe Toumba și este favorită la calificare
13 Feb 2025
13 Feb 2025
14 Feb 2025
14 Feb 2025
13 Feb 2025
13 Feb 2025
Patinoarul Olimpic din Brașov va găzdui Divizia C a Campionatelor Europene de Curling. Competiția organizată de Federația Română de Curling (FRC), în parteneriat cu Federația Mondială de Curling, se va desfășura între 12 și 17 aprilie.
Competiția va aduce la Brașov 8 echipe feminine și 10 echipe masculine, reprezentante a 13 naționalități. Pe lângă echipele României, la campionat vor fi prezente echipe din Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croatia, Franța, Grecia, Irlanda, Lichtenstein, Luxembourg, Slovenia și Slovacia. Sistemul de joc al competiției este round-robin, fiecare echipa jucând cu toate celelate echipe, urmând ca primele patru echipe clasate să joace play-off-ul. Cele mai bune două echipe feminine, respectiv masculine, se vor califica în grupa a doua valorică a Campionatelor Europene ce se va desfășura în luna noiembrie în Helsingborg, Suedia.
Campionatul European este al doilea eveniment internațional organizat la Brașov, însă primul sub egida Federației Mondiale de Curling. În anul 2011, FRC a urmărit lansarea sportului în România prin organizarea unui turneu internațional, Curling Open Romania. Cele două evenimente au un obiectiv comun, anume popularizarea sportului și mărirea comunității jucatorilor de curling din România, prin atragerea de simpatizanți și posibili practicanți. Valorile promovate de curling sunt respect, tradiție, fair-play, cooperare, lucru în echipă, echilibru, conduită, măiestrie, onoare, perseverență.
“Am urmărit să organizăm Divizia C a Campionatelor Europene de Curling de doi ani, iar faptul că am obținut-o anul acesta determină apariția României pe harta curlingului mondial. Organizarea primului campionat de curling în Europa de Est înseamnă enorm pentru comunitatea curlingului românesc, fiind un bun prilej pentru a face sportul cunoscut și a atrage noi practicanți. Publicul românesc este adesea unul pătimaș, iar noi urmărim, totodată, educarea acestuia în spiritul curlingului, acesta fiind un sport bazat pe fairplay. Adevărata competiție are loc pe gheață, între jucători, iar publicul are datoria să aprecieze atât loviturile echipei favorite, cât și loviturile echipei adverse. Suntem nerăbdători să oferim echipelor europene un spațiu potrivit în care să își demonstreze abilitățile și să întâmpinăm brașovenii și
partenerii să se bucure de spectacolul oferit pe Patinoarul Olimpic din Brașov.” declară Cristian Mățău, președintele Comitetului de Organizare.
Curlingul este un sport olimpic pe gheață, ce își are originile în secolul al XVI-lea, și care, în prezent este unul dintre sporturile cu cea mai mare rată de creștere. A fost singurul sport prezent în fiecare zi a Jocurilor Olimpice din PyeongChang, Coreea de Sud, din 2018, prin cele două discipline ale sale, dublu mixt și varinta tradițională de patru persoane, disciplina care se va juca și la Brașov. Un meci se desfășoară între două echipe care lansează alternativ pietre pe gheață pentru a puncta, traiectoria unei pietre fiind controlată prin măturat - acesta din urmă presupune încălzirea stratului superior de gheață, ceea ce permite unei pietre să alunece mai mult și ma drept, și se efectuează cu ajutorul unor instrumente, numite mături. O repriză constă în opt pietre lansate de către fiecare echipă, iar scorul se determină numărând câte pietre a plasat o echipă mai aproape de centrul „casei” (termen care desemnează cercurile de joc) decât cealaltă echipă. Câștigătoare este echipa care însumează cele mai multe puncte, după cele zece reprize de joc.
Federația Română de Curling (FRC) este organizația ce guvernează, dezvoltă și reprezintă curlingul românesc, pe plan intern și internațional. În plan internațional, FRC urmărește obținerea și dezvoltarea performanței sportive, care să plaseze România în elita curlingului mondial. În plan intern, FRC vizează popularizarea curlingului drept un sport inclusiv și dezvoltarea sa pe principii de fair-play, prietenie și respect.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român anunță pe contul său de Facebook o nouă performanță a bobului românesc. Pentru a doua oară consecutiv, Andreea Grecu a câștigat...
România a cucerit o prețioasă medalie de argint la Campionatele Europene de biatlon de la Brezno-Osrbile (Slovacia). Dmitrii Shamaev a tras fără greșeală în proba...
Delegația României de la etapa Cupei Națiunilor desfășurată la Winterberg a obținut astăzi trei medalii în urma unei prestații ce încununează un întreg sezon. Astfel,...
Red Bull Homerun cheamă toți iubitorii de schi și snowboard la ultima coborâre pe pârtie, pe 25 februarie, la Predeal, și pe 4 martie, la Poiana Brașov, în cadrul...
Locul 11, la short track este primul rezultat înregistrat de TEAM Romania la această ediție a Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE Friuli Veneția Giulia.
România a câștigat o medalie de argint la Campionatele Europene de bob ce se desfășoară în Germania. Sâmbătă Andreea Grecu a devenit vicecampioană europeană la monobob...
Membrii delegației tricolore care vor reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European Friuli Veneția Giulia, 21-28 ianuarie, au participat azi la ceremonia de...
Într-o postare pe canalele de social media, Comitetul Olimpic și Sportiv Român anunță un rezultat remarcabil al tinerilor bobeuri tricolori: de două ori bronz la...
Mihai Tentea, Raul Dobre, Ciprian Daroczi și Cristian Radu au încheiat participarea TEAM ROMANIA la Jocurile Olimpice Beijing 2022. Motivați de locul 10 pe care au încheiat...
În cea de-a 15 zi competițională de la Beijing 2022, România a fost reprezentată în cursele de bob două persoane feminin și bob patru persoane masculin.
Andree Grecu și Katharina Wick, singurele reprezentate ale României care au intrat în competiție în cea de-a 14-a zi competițională la Beijing 2022, au avut un start bun...
În cea de-a 13-a zi competițională a Jocurilor Olimpice Beijing 2022, singura reprezentantă a României în concurs a fost Mihaela Hogaș, la patinaj viteză.
Din cauza frigului de la Zhangjiakou organizatorii au reprogramat proba masculină de sprint clasic echipe și au mutat startul cu o oră mai devreme. Mihai Covaliu, președintele...
Mihai Cristian Tentea și Nicolae Ciprian Daroczi au fost singurii componenți ai Team Romania care au concurat în cea de-a 11-a zi competițională a Jocurilor Olimpice Beijing...
TEAM ROMANIA a petrecut cea de-a 10-a zi competițională de la Beijing 2022, pe pista de bob, sanie și skeleton din Yanqing, unde temperaturile au scăzut mult sub -10 grade...
La Yanqing, unde a început să ningă abundent, Andreea Grecu a avut un start promițător în întrecerea olimpică feminină de monobob.
Susținuți din turnul antrenorilor de colega lor Daniela Haralambie, Daniel Cacina și Andrei Feldorean au zburat de pe trambulina mare peste 100 m.
Echipa de sanie a României a reușit un rezultat semnificativ astăzi la Beijing 2022. Raluca Strămăturaru, Valentin Crețu, Marian Gîtlan și Darius Șerban s-au clasat pe...
La prima participare olimpică, Marian Gîtlan (24 ani) și Darius Șerban (19 ani) au încheiat pe locul 14 competiția masculină de sanie dublu de la Beijing 2022. Elevii...
Raluca Strămăturaru, care în urmă cu patru ani s-a clasat pe locul 7 în competiția olimpică feminină individuală de sanie și a fost cea mai bine clasată componentă a...
La prima participare la o ediție a Jocurilor Olimpice, schioarea Maria Constantin s-a numărat printre cele 49 din cele 82 de sportive care s-au înscris în proba de slalom...
Una dintre șansele TEAM ROMANIA de a avea primul sportiv clasat în TOP 15 la Beijing 2022 s-a spulberat astăzi după ce Valentin Crețu s-a răsturnat în manșa a 3-a a...
În prima zi competițională a reprezentanților României,la Jocurilor OLimpice Beijing 2022, Daniela Haralambie a terminat competiția feminină de sărituri cu schiurile de pe...
Astăzi a avut loc la Beijing ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, Team Romania defilând cu gândul la toți cei care simt și respectă efortul, dăruirea,...
Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, reunit astăzi în ședință de urgență, a decis cu majoritate de voturi (un vot împotrivă și o abținere)...
Eurosport, Gazda Jocurilor Olimpice în Europa, a anunțat planurile sale pentru acoperirea Jocurilor Olimpice de Iarnă Beijing 2022.
Eurosport, Gazda Jocurilor Olimpice în Europa*, își dezvăluie cea mai extinsă distribuție de experți care vor fi prezenți alături de fani pe durata Jocurilor Olimpice...
Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român a aprobat azi Delegația Oficială Team Romania pentru Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022.
Pentru a marca 100 de zile rămase până la Jocurile Olimpice Beijing 2022, Eurosport, Gazda Jocurilor Olimpice, anunță planurile sale: noi emisiuni și formate pentru sezonul...
Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român a aprobat, cu unanimitate de voturi, ca Georgeta Popescu (monobob) să fie candidatul COSR pentru Premiul Piotr...
Echipajul de bob 2 persoane al Romaniei, format din pilotul Mihai Tentea si impingatorul Ciprian Daroczi, a castigat Cupa Europei in clasamentul general, sezonul 2019 – 2020,...
Echipajul de bob feminin Andreea Grecu - Teodora Vlad și echipajul de bob masculin Mihai Tentea - Ciprian Daroczi reușesc cu succes sa mențină bobul romanesc pe podium.
În cea de-a doua etapă individuală desfășurată astăzi la Râșnov în cadrul probei feminine a Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, reprezentanta României Daniela...
Sportivii români au evoluat cu succes în acest sfârșit de săptămână pe pârtiile din Elveția, Letonia și Germania. Conform informațiilor furnizate de Federația...
În acest sfârșit de săptămână la Râșnov se desfășoară două etape din cadrul Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, proba feminină. Așa după cum menționează...
Minsk Arena din capitala Belarusului este între 21 și 27 ianuarie gazda ediției 2019 a Campionatului European de patinaj artistic, ediție ce a adus o performanță notabilă...
In cea de a 12-a zi a Jocurilor Olimpice de la PyeongChang, reprezentanta Romaniei Ania Caill a terminat proba feminina de coborare pe pozitia 28, opt sportive nereusind sa...
În cea de a noua zi a Jocurilor Olimpice de la PyeongChang, reprezentanții României au încheiat în mijlocul clasamentului atât la bob două persoane masculin - Nicolae...
În cea de a opta zi a Jocurilor Olimpice de la PyeongChang, singurele reprezentante ale României care au luat startul au fost Ania Germaine Caill, la schi alpin - Super G, și...
Raluca Strămăturaru (32 de ani) a adus delegației României cea mai bună clasare de până acum la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang. Sportiva legitimată la CSA...
În cea de a treia zi a Jocurilor Olimpice de la PyeongChang, Raluca Nicoleta Strămăturaru s-a clasat pe locul 10 la finalul manșei a doua a întrecerilor feminine de sanie...
Groupama Asigurări, asigurătorul oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, este din nou alături de sportivii români care participă la ediţia de iarnă a celui mai...
În cea de a doua zi a Jocurilor Olimpice de la PyeongChang, Paul Constantin Pepene a obținut cea mai bună clasare a Echipei Olimpice a României - Locul 24, la schi fond, în...
În prima zi a Jocurilor Olimpice de la Pyeong Chang, la sanie simplu masculin, Theodor Andrei Aurelian Turea s-a clasat pe locul 26, după primele două manșe, după o evoluție...
13 Feb 2025
14 Feb 2025
14 Feb 2025
13 Feb 2025
13 Feb 2025