Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Cancom
Preliminarii CE: Tricolorele înving la pas în GreciaSportPictures.eu
14 Oct 2023

Preliminarii CE: Tricolorele înving la pas în Grecia

Selecționata de handbal feminin a României defilează în grupa 1 de calificare la EHF EURO 2024. După succesul de la începutul săptămânii obținut în Sala Sporturilor din Mioveni contra celor din Bosnia și Herțegovina, în această seară elevele lui Florentin Pera au făcut un antrenament cu public contra selecționatei Greciei.

În partida disputată în Centrul Sportiv Municipal Lefkovrisi din Kozani, tricolorele au avut-o drept căpitan de echipă pe Crina Pintea, cea care a preluat banderola de la Cristina Neagu, rămasă în afara lotului pentru a-și trata inflamațiile apărute la nivelul genunchilor. Diferența de calitate a loturilor și-a spus cuvântul și rezultatul final a fost 32:20 (15:8) în favoarea fetelor noastre. Principalele marcatoare ale României au fost Dindiligan cu 5 goluri și Dincă și Laslo, câte 4 goluri fiecare.

În cealaltă partidă a grupei, Bosnia și Herțegovina va întâlni în această seară Croația. Din cele 8 grupe preliminare se califică primele două echipe clasate și alte 4 formații de pe locul 3 ce au cea mai bună linie de clasament.

 

Clasamentul grupei 1 este următorul:

Loc

Echipa

J

V

E

Î

Gol.

Pct.

1

România

2

2

0

0

81:37

4

2

Croația

1

1

0

0

32:22

2

3

Grecia

2

0

0

2

42:64

0

4

Bosnia și Herțegovina

1

0

0

1

17:49

0

 

Programul României este următorul:

Miercuri, 11 octombrie

România – Bosnia și Herțegovina  49:17

Sâmbătă, 14 octombrie

Grecia – România  20:32

Miercuri, 28 februarie 2024

România – Croația

Sâmbătă, 2 martie 2024

Croația – România

Miercuri, 3 aprilie

Bosnia și Herțegovina – România

Duminică, 7 aprilie

România – Grecia

Alte știri din Handbal