Eurosport difuzează în această săptămână o nouă ediție a producției locale „Fotbalul: povestea mea”. 

Gabriel Cânu îl are alături de el pentru un interviu în două părți pe Ovidiu Burcă, actualul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, dar și fost președinte al clubului Rapid București și fost antrenor al lui Dinamo și Oțelul Galați. Cu o carieră de fotbalist ce l-a purtat prin Ecuador, China, Japonia, Germania și România, acesta a vorbit despre adaptarea la diversele culturi și stiluri de fotbal pe care le-a experimentat, cele mai grele momente prin care a trecut, dar și despre experiențele sale ca antrenor.

Despre primul său contract profesionist în Ecuador:

Am plecat dintr-un mediu unde aveam foarte multe lipsuri la copii și juniori, de la teren de antrenament la echipament. Și am ajuns într-un club unde lucrurile se întâmplau destul de profesionist, chiar dacă era la capătul lumii în Ecuador, cum spuneau unii. Era acel ambient al cluburilor latino-americane, cu foarte mulți suporteri, foarte multă pasiune și foarte multă presiune pusă pe grupul de jucători. M-a impactat foarte tare, trecerea a fost foarte bruscă într-un campionat destul de dificil, eram foarte nepregătit. Ecuadorul participă frecvent la Campionatul Mondial și nivelul era destul de ridicat încă de atunci. E o combinație între gena atletică a jucătorilor de culoare și tehnicitatea latino-americană. Din punct de vedere fizic eram total nepregătit, din punct de vedere tehnico-tactic veneam cu carențele pe care le aveam când am terminat junioratul.

Despre perioada petrecută la Rapid:

Am ajuns acolo pe finalul carierei de jucător, am întâlnit un club cu niște suporteri cum nu am mai întâlnit, ca și pasiune, implicare chiar și în viața de zi cu zi a clubului. Cred că ăsta e marele risc atunci când lucrezi într-un club ca și Rapid, trebuie să înțelegi că suporterii fac parte din viața cotidiană și trebuie să te adaptezi la lucrul ăsta. Pe de altă parte, am luat contact pentru prima dată cu ce înseamnă insolvența în fotbalul românesc, ceea ce m-a forțat să spun stop carierei de jucător. Rapid mi-a dat posibilitatea să fac parte din istoria lui ca președinte, ca membru fondator al noii societăți pe care o vedeți astăzi în Liga 1 și mi-a creat o idee despre cum trebuie să fie condus și construit un club de fotbal profesionist. Mă uit cu mândrie astăzi la ceea ce înseamnă Rapid, un club modern care are și niște oameni potenți din punct de vedere financiar, un stadion nou, suporteri. Mi-a creat o imagine despre nevoile si necesitățile unui club de asemenea anvergură, este o experiență pe care o s-o port cu mine toată viața.

Despre reziliența arătată la Energie Cottbus, unde a ratat primul sezon din cauza unei accidentări:

Mi-a fost foarte greu să merg la meciuri, să fac parte dintr-o echipă, să văd că pot ajunge într-un campionat puternic, dar să nu pot să joc. Când vedeam efervescența din ziua de meci mă simțeam foarte trist și abătut. A fost o provocare foarte mare pentru mine să rămân echilibrat în acel an. Oamenii te primesc cu brațele deschise, dar exista presiunea că trebuie să livrezi cum intri pe ușa stadionului, mai ales la un club mic precum Energie Cottbus. Nimeni nu avea timp, n-a fost ușor clubului să reziste atâția ani în Bundesliga. Oamenii au fost înțelegători, dar am simțit la un moment dat că și-au pierdut răbdarea cu mine, dar lucrurile au luat o întorsătură bună. Cred ca au fost cu toții uimiți de tenacitatea și rezistența pe care am arătat-o. Mi-am spus că trebuie să fac tot ce ține de mine să-mi realizez visul de a juca în Bundesliga. Nu ținea numai de mine, dar măcar să am conștiința împăcată. 

Despre momentul în care a devenit căpitan la Cottbus în 2009:

Abia jucasem la club, tocmai retrogradasem în liga a doua și a trebuit să plec in China pentru a căpăta ritm de joc. Venise un nou antrenor neamț și a avut o idee să lase jucătorii să aleagă căpitanul. A fost surprinzător pentru mine că echipa m-a ales, dar a fost un lucru care m-a responsabilizat foarte tare. Ca și căpitan în Germania trebuie să știi limba, să poți vorbi cu presa și conducerea. Trebuie să ieși mereu în față. Nemții sunt un popor nationalist și acceptă greu un român să reprezinte un club german ca și căpitan. Nu am avut cea mai bună relație cu antrenorul, dar cred că m-am descurcat destul de bine.

Despre dificultățile întâmpinate în Japonia:

Nesperat de ușor a fost să mănânc, nu eram obișnuit absolut deloc cu mâncarea japoneză, dar m-am atașat de ea. Dificil a fost să mă aliniez disciplinei japoneze după ce veneam din România și Ecuador. Totul e programat, aveam programul pe o lună de zile, nu-ți spunea nimeni când era coffee break sau să te anunțe că aveam antrenamentul la o oră anume, a trebuit să învăț toate lucrurile astea. Și în comunitatea în care locuiam existau niște reguli stricte, a fost greu să mă adaptez acestora.

Despre nivelul campionatului chinez în perioada petrecută de el acolo:

Pentru mine, China a însemnat foarte mult pentru că mi-a dat prilejul să reintru în circuit după o perioadă lungă de inactivitate. Am mers la un club imens pentru China, Beijing Guoan, unde am renăscut și am început să iubesc din nou fotbalul. Am avut o perioadă de 13 meciuri fără înfrângere (11 victorii, 2 egaluri), am înscris două goluri, a fost fix momentul care mi-a redat încrederea în picioare. Campionatul chinez era foarte interesant la vremea aia, niște străini foarte buni, iar jucătorii chinezi erau iuți, foarte abili din punct de vedere tehnic. Cred că odată cu aducerea unor jucători pe sume mai mari și aducerea unor antrenori internaționali, fotbalul chinez a crescut foarte mult.

Despre revenirea în România, la Timișoara:

Am avut câteva tatonări cu echipe din Bundesliga care nu s-au concretizat. Timișoara la momentul acela a fost mereu o opțiune și am ales să revin. Era un club care propunea Champions League, unde aveam foarte mulți prieteni: Dan Alexa, Zicu, grupul de jucători alături de care făcusem performanță la Dinamo, și alți jucători buni din academie. Se întorsese și Cosmin Contra, încă juca. Nu îmi pare rău, a fost un an extraordinar, dar doar din punct de vedere sportiv din păcate. Financiar, clubul era în cădere liberă, domnul Iancu începuse să aibă probleme. Dar a fost un an foarte bun pentru că am reușit să creez relații și am putut să creștem ca echipă, chiar dacă nu am reușit să câștigăm campionatul.

 Cele două părți ale interviului vor fi difuzate pe 31 ianuarie (ora 17:30), respectiv 1 februarie (ora 17:50) pe Eurosport 1. Fiecare ediție, precum cele de până acum, va fi disponibilă și pe HBO Max.

sursa: Eurosport