Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Niculescu, Olaru și Buzărnescu joacă în direct pe EurosportFlaviu Buboi / SportPictures.eu
23 Iul 2021

Niculescu, Olaru și Buzărnescu joacă în direct pe Eurosport

Jucătoarele de tenis care reprezintă România la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 vor intra în competiție mâine dimineață, în direct pe Eurosport 2.

Monica Niculescu și Raluca Olaru vor intra pe teren în jurul orei 6:30, pentru a reprezenta România în proba de dublu feminin. Cele două vor face pereche împotriva jucătoarelor taiwaneze Hao-Ching Chan și Latisha Chan, capi de serie numărul 5 la Tokyo 2020.

Singura sportivă a României prezentă pe tabloul de simplu de la Jocurile Olimpice, Mihaela Buzărnescu, debutează la rândul său tot sâmbătă dimineață. Buzărnescu va juca împotriva americancei Alison Riske în jurul orei 10:00. Meciul va fi în direct pe Eurosport 2 și reprezintă o șansă bună de calificare în turul secund pentru româncă. În singurul meci direct jucat până acum cu Riske, Buzărnescu s-a impus în două seturi, în 2018 la Hobart.

Ambele meciuri vor fi disponibile și pe platforma Eurosport Player atât în direct, cât și la cerere. Pe întreaga durată a Jocurilor Olimpice, Eurosport și Eurosport Player vor transmite fiecare moment și fiecare medalie de la fiecare probă a competiției, pentru ca fanii să nu rateze nicio evoluție a favoriților lor.

 

Programul jucătoarelor de tenis din România:

  • În jurul orei 6:30, Eurosport 2 – Niculescu/Olaru v Chan/Chan
  • În jurul orei 10:00, Eurosport 2 – Buzărnescu v Riske

 

Alte știri din Tenis de câmp