Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Monica Niculescu confirmă creșterea de formă
06 Ian 2014

Monica Niculescu confirmă creșterea de formă

Sorana Cîrstea a părăsit și ea turneul de la Sydney după ce s-a înclinat în primul tur în fața bulgăroaicei Tsvetana Pironkova. Pe durata unei ore și 8 minute de joc, Sorana nu a reușit să facă față jucătoarei clasate pe locul 108 în clasamentul WTA, care și-a adjudecat primul set cu 6-4 în 40 de minute. În al doilea set, încheiat cu scorul de 6-1 în mai puțin de jumătate de oră, Sorana nu a reușit să-și adjudece serviciul în niciunul dintre cele trei ghemuri în care a servit. O durată de joc similară a avut meciul din proba de dublu disputat de Simona Halep și Raluca Olaru în compania cuplului Timea Babos – Lucie Safarova. Din păcate, jucătoarele noastre au pierdut întâlnirea în două seturi 5-7 2-6, în condițiile în care conduceau cu 5-4 în primul set și 2-1 în cel de-al doilea.

Alexandra Cadanțu și-a încheiat periplul pe tabloul principal al probei de simplu de la Hobart, acolo unde a pierdut în fața australiencei Olivia Rogowska (nr.175 WTA). Deși Alexandra a cedat la mare luptă primul set la tiebreak, al doilea set a curs într-un singur sens, australianca adjudecându-și-l cu 6-1.  În aceeași competiție, Monica Niculescu a tranșat destul de repede în favoarea sa soarta întâlnirii cu slovaca Magdalena Rybarikova (nr.37 WTA). Într-o oră de joc, Monica a probat forma excelentă în care se află și a câștigat în două seturi, 6-2 6-0. Următorul adversar al Monicăi va fi jucătoarea germană Mona Barthel, locul 35 WTA și cap de serie numărul 6 al competiției.

ATP și WTA au dat publicității clasamentele actualizate. La fete, Simona Halep și Sorana Cîrstea își păstrează pozițiile ocupate la sfârșitul anului trecut (11, respectiv 22), în timp ce Alexandra Cadanțu urcă două locuri până pe 59 în locul Monicăi Niculescu, care pierde o poziție. În top 200 Irina Begu urcă de pe 131 pe 129, Alexandra Dulgheru staționează pe 164, iar Andreea Mitu coboară un loc până pe 178. În clasamentul de dublu, Monica Niculescu a făcut cel mai spectaculos salt al jucătorilor români, de 10 locuri, până pe 60, în timp ce Irina Begu coboară pe 70, iar Raluca Olaru pe 78. În clasamentul băieților, Victor Hănescu face un salt de 4 poziții până pe 76, Adrian Ungur coboară două locuri până pe 121, iar Marius Copil începe săptămâna pe 138. La dublu, Horia Tecău coboară un loc până pe 24, iar Florin Mergea avansează unul până pe 63.

Alte știri din Tenis de câmp