Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Sporturi de iarnă
Milano Cortina 2026: Rezultate modeste pentru Team Romania în Ziua 12COSR.ro
18 Feb 2026

Milano Cortina 2026: Rezultate modeste pentru Team Romania în Ziua 12

Cea de-a 12-a zi competitională a Jocurilor Olimpice Milano Cortina 2026 a fost mai puțin fastă pentru componenții TEAM ROMANIA. Mezina echipei Sofia Moldovan a fost descalificată după ce a ratat manșa a doua la slalom, iar la schi fond Paul Constantin Pepene și Gabriel Cojocaru n-au reușit să se califice în finală.

Proba feminină de slalom, la startul căreia s-au aliniat 95 de schioare, a fost încheiată cu success doar de 52 de concurente. Cea mai tânără membră a delegației tricolore Sofia Moldovan a terminat prima manșă pe locul 51, cu timpul de 53.21, la 6 secunde și câteva stimi de prima clasată, dar, din păcate, în manșa secundă, a ratat o poartă și nu a reușit să încheie competiția.

Campioană olimpică a probei a devenit americanca Mikaela Shiffrin (1:39.10), urmată de Camille Rast (1:40.60) din Elveția, medaliată cu argint și de suedeza Anna Swenn Larsson (1:40.81), medaliată cu bronz.

La schi fond, în proba masculină de sprint liber echipe, unde au luat startul 27 de team-uri, Paul Constantin Pepene și Gabriel Cojocaru s-au clasat pe locul 24 - cu timpul 6:20.24, ratând finala unde s-au calificat dora primele 15 echipe.

Titlul olimpic al probei a fost cucerit de valoroasa echipă a Norvegiei din care au făcut parte Einar HEDEGART și legendarul Johannes Hoesflot KLAEBO care a cucerit cea de-a 5-a medalie de aur la această ediție a Jocurilor, cel de-al 10 aur olimpic din carieră. Medalia de argint a revenit echipei Statelor Unite ale Americii, iar bronzul reprezentativei Italiei.

 

sursa: cosr.ro

Alte știri din Sporturi de iarnă