Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Miami: Înfrângeri pe linieRecep Sakar / Anadolu Agency / Hepta / SportPictures.eu
24 Mar 2018

Miami: Înfrângeri pe linie

Toți cei trei români care au evoluat astăzi pe terenurile din Crandon Park au pierdut partidele în care au fost angrenați. După un prim set câștigat ce ne dădea speranțe, Simona Halep a scăzut nivelul de joc și a ridicat nivelul de tensiune, prin urmare a fost învinsă de poloneza Agnieska Radwanska, locul 32 WTA și favorită numărul 30 a tabloului, cu 3-6, 6-2, 6-3.

Prea nervoasă și de multe ori condusă în schimburile de mingi de adversara sa, Simona este nevoită să părăsească tabloul de simplu din turul 3 cu 65 de puncte de clasament și un cec de 47.170 USD. Ea va continua în proba de dublu, în care în această seară Raluca Olaru și ucraineanca Olga Savchuk au pierdut cu un sec 1-6, 1-6 în fața perechii formate din americanca Vania King și slovaca Katarina Srebotnik.

În competiția masculină Marius Copil nu a putut provoca surpriza în meciul cu favoritul numărul 32, rusul Karen Khachanov, locul 41 ATP, în fața căruia s-a înclinat după o oră și 14 minute cu scorul de 7-5, 6-3. 25 de puncte de clasament și un cec de 25.465 USD este recompensa primită de arădean pentru evoluția sa pe parcursul a două tururi.

Alte știri din Tenis de câmp