Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Mergea se oprește în semifinalăAFP / Mediafax Foto
18 Oct 2014

Mergea se oprește în semifinală

Viner seara Florin Mergea s-a oprit în semifinalele probei  de dublu din cadrul turneului Erste Bank Open ce se desfășoară la Viena. Împreună cu croatul Marin Draganja, Florin a disputat meciul din penultimul act al competiției împotriva perechii Andre Begemann (Germania) – Julian Knowle (Austria), în fața cărora s-a înclinat după o oră și jumătate de joc cu scorul 6-1, 6-7 (5), 9-11.

După un prim set în care au făcut legea, Florin și Marin au mers cap la cap fără break cu adversarii lor în cel de-al doilea set, iar decizia s-a luat la tiebreak. Porniți bine, cu 3-0 și apoi 4-1, Mergea – Draganja au redus motoarele și s-au văzut conduși cu 6-4 după 5 puncte pierdute consecutiv, iar adversarii au fructificat a doua minge de set pentru a împinge meciul în supertiebreak. Finalurile nu le-au aparținut în acest meci lui Florin și Marin, care cu toate că au mers cap la cap în decisiv până la scorul de 9-9, nu au putut să tranșeze în favoarea lor punctele decisive.

Cei doi părăsesc Viena cu un cec în valoare de 8.180 EUR și cu câte 90 puncte de clasament.

Alte știri din Tenis de câmp