Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Juniori
16 Nov 2024

Medalii de argint pentru echipele de juniori ale României la Billie Jean King Cup și Davis Cup Junior Finals 2024

România scrie din nou istorie în tenisul internațional prin performanțele extraordinare ale echipelor de juniori, care au cucerit medaliile de argint la Billie Jean King Cup Juniors și Davis Cup Junior Finals 2024, desfășurate între 11 și 17 noiembrie în Belek, Turcia. În finale, echipele noastre au cedat în fața formațiilor similare ale Statelor Unite ale Amercii.

Echipa de fete a demonstrat determinare și un spirit de luptă admirabil, trecând printr-un parcurs de excepție în competiție. Jucătoarele, alături de staff-ul tehnic, au pus România pe harta tenisului juvenil printr-un joc tactic și echilibrat, fiind aproape de a atinge cea mai strălucitoare medalie. Finala a fost un moment de intensă emoție, echipa reușind să inspire atât fanii din țară, cât și cei prezenți la competiție. Echipa feminină, alcătuită din Maia Ilinca Burcescu, Giulia Safina Popa și Ioana Ștefania Boian, sub îndrumarea căpitanului Ady Avram.

În paralel, echipa de băieți a României s-a remarcat printr-un joc de înaltă calitate, reușind să se claseze pe locul al doilea, după un parcurs memorabil. Fiecare meci a fost o demonstrație de talent și strategie, echipa trecând prin adversari redutabili cu o dăruire exemplară. Echipa noastră a fost formată din Yannick Theodor Alexandrescu, Alejandro Mateo Berge Nourescu și Cezar Ștefan Bentzel, sub coordonarea căpitanului nejucător Radu Popescu.

Rezultatele obținute confirmă încă o dată valoarea tinerilor noștri sportivi și a muncii depuse de Federația Română de Tenis în formarea noii generații de campioni. Medaliile de argint reprezintă nu doar o recunoaștere a talentului lor, ci și un îndemn pentru viitor, pentru a continua să aspire la noi performanțe.

 

sursa: frt.ro

Alte știri din Juniori