Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Ciclism
Medaliații probei de contratimp din cadrul Campionatelor NaționaleOvidiu Dumitru Matiu / Mediafax Foto
25 Iun 2017

Medaliații probei de contratimp din cadrul Campionatelor Naționale

Pe traseul Ghighiu-Olari-Ghighiu, în județul Prahova, au avut loc azi probele de contratimp individual, în cadrul Campionatelor Naționale de ciclism șosea. La elite masculin, cel mai bun timp pe cei 40 de kilometri de parcurs i-a aparținut lui Eduard Grosu, care i-a devansat pe podium pe Daniel Crista și pe președintele Federației Române de Ciclism, Eduard Novak.

La tineret U23, prima poziție a fost ocupată de către Atilla Manilași, urmat de Emil Dima și Vlad Dobre.

La feminin, prima poziție a fost ocupată de Ana-Maria Cobrig, care le-a depășit pe Marie Tache și Estera Coteață, medaliate în această ordine.

A surprins numărul destul de mic de participanți, dar și faptul că următoarea competiție, Campionatele Naționale de velodrom, s-ar putea desfășura la Plovdiv, în Bulgaria. 

Alte știri din Ciclism