Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Haltere
Loredana Toma, medalie de argint la smuls la Campionatele Mondiale de haltere de la AshgabatAFP / Mediafax Foto
06 Nov 2018

Loredana Toma, medalie de argint la smuls la Campionatele Mondiale de haltere de la Ashgabat

Loredana Toma s-a clasat pe locul al doilea la stilul smuls in intrecerea in limitele categoriei de greutate 64 kg din cadrul Campionatelor Mondiale de haltere, de la Ashgabat, din Turkmenistan.

In varsta de 23 de ani, tripla campioana mondiala de anul trecut a inregistrat cea mai buna perfomanta a sa la aceasta editie a CM la stilul smuls - 110 kg, reusita din a doua incercare. Loredana Toma a fost intrecuta doar de chinezoaica Deng Wei, care a ridicat 112 kg la ultima incercare. La stilul aruncat, romanca a inregistrat o performanta de 124 kg din prima incercare, dar le-a ratat  pe urmatoarele, la 128 kg si 129 kg, si s-a clasat pe locul 9, la total ocupand  pozitia a cincea, cu 234 kg. 

Medaliile au fost adjudecate de chinezoaica Deng Wei, cu 252 kg, de nord-coreeanca Rim Um Sim, cu 239 kg, si de thailandeza Rattanawan Wamalun, cu 239 kg. 

Argintul cucerit de Loredana Toma este cea de-a doua medalie obtinuta de Romania la Mondialele de la Ashgabat, dupa bronzul adjudecat de Cristina Iovu, in limitele categoriei 55 kg, la stilul aruncat.

Elena Ramona Andries s-a clasat pe locul al cincilea la total, la categoria 49 kg, cu 188 de kg, fiind cea mai bine clasata sportiva din Europa la aceasta editie a CM la categoria sa de greutate. Aurul  a fost cucerit de thailandeza Chayuttra Pramongkhol, cu 209 kg, argintul a revenit chinezoaicei Zhihui Hou, cu 208 kg, iar bronzul chinezoicei Huihua Jiang, cu 206 kg. Elena Ramona Andries a fost a 9-a la smuls, cu 83 kg, iar la aruncat a fost a 5-a, cu 105 kg. 

La CM de la Ashgabat, prima competitie de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, Romania va mai fi reprezentata de Nicolae Onica (96 kg).

 

sursa: cosr.ro

Alte știri din Haltere