Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Liga 1: Obiectiv îndeplinit pentru mureșeniRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
20 Dec 2015

Liga 1: Obiectiv îndeplinit pentru mureșeni

În meciul disputat la Ploiești, un gol înscris rapid a adus oaspeților de la ASA Târgu Mureș trei puncte vitale în disputa pentru ultimul loc de play-off cu numai trei etape înaintea finalului sezonului regulat. În schimb, gazdele de la Petrolul au suferit a patra înfrângere consecutivă și rămân în coada clasamentului cu șanse minime de a evita retrogradarea.

Gorobsov a fost eroul mureșenilor, transformând impecabil în minutul 4 o lovitură liberă de la 20 de metri, șutul său trimițând balonul lângă bara din stânga lui Pecanha, rămas fără replică. Oaspeții au fost aproape de 2-0 în minutul 29, dar mingea trimisă cu capul de Manolov la colțul lung în urma unui corner executat de pe partea dreaptă a direcției de atac a căzut pe transversală, continuarea lui Jazvic fiind cu ușurință blocată de defensiva gazdelor.

Același Manolov s-a apropiat din nou de gol în minutul 51 la centrarea lui Jazvic, bulgarul reluând nestingherit cu capul din 6 metri, dar mingea a trecut de puțin pe lângă stâlpul din stânga lui Pecanha. Portarul Petrolului l-a păcălit 8 minute mai târziu pe Axente, vârful mureșenilor scăpat singur către buturile ploieștene oprindu-se o clipă la semnul lui Pecanha care îi arăta că fusese surprins în ofsaid. Continuând faza, Axente a fost ajuns de brazilian, care a trimis balonul în corner. În numai cinci minute – în 70 și 74 – Petrolul rămâne în 9 oameni după eliminarea lui Moussa și Ropotan, fapt ce a dus la relaxarea mureșenilor. Pe acest fond, ploieștenii au fost aproape de egalare în două rânduri. Zoubir a trimis balonul în bară în minutul 84, apoi un minut mai târziu Tamuz încearcă o foarfecă din interiorul careului, dar Stăncioiu a fost pe direcția balonului și a reținut fără probleme.

S-a încheiat Petrolul – ASA Târgu Mureș 0-1 (0-1), rezultat ce încheie un an trist pentru fotbalul ploieștean.

 

Petrolul (antrenor Mihai Stoichiță): Pecanha - Tudose, Benga, Genev (min. 61 Peteleu), Pulhac - Ropotan, Bucşa - Nepomuceno (min. 65 Al. Chiriță), Zoubir, Varga (min. 73 Tamuz) - Moussa

ASA (antrenor Fekete Carol): Stăncioiu - Golanski, Balaur, Balic, Velayos - Gorobsov, I. Gonzalez - Jazvic, Manolov, Dedov (min. 62 Borza) - Axente (min. 83 R. Costa)

Alte știri din Liga 1