Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Durby Consulting
Liga 1: FCSB revine spectaculos și înscrie de trei ori pe final de meciRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
21 Nov 2021

Liga 1: FCSB revine spectaculos și înscrie de trei ori pe final de meci

FCSB părea că este în pragul dezastrului în partida de pe Arena Națională cu FC Botoșani, dar a găsit resursele de a reveni spectaculos pe finalul meciului și a obținut victoria ce o menține la 8 puncte în urma liderului CFR Cluj.

În prima repriză roș-albaștrii au părut în criză de idei și au fost săgetați o singură dată de trupa moldoveană, în minutul 24 o acțiune de contraatac aducându-l pe Braun față în față cu Vlad și mijlocașul dreapta l-a învins fără probleme pe portarul gazdelor. Vlad a mai fost pus la încercare de Țigănașu cu un șut din unghi în minutul 37, dar goalkeeper-ul s-a întins și a respins în corner balonul trimis la colțul lung la firul ierbii.

Pauza a fost benefică pentru gazde, care au revenit cu alt tonus de la cabine, Florin Tănase având un prim șut reținut de Pap în minutul 51. Tot el trage puternic, dar pe lângă poartă în minutul 58 după o deviere frumoasă a lui Keșeru, apoi oaspeții au la rândul lor două șanse de a înscrie la reluarea lui Racovițan cu capul și la șutul lui Fili puțin pe lângă, ambele în minutul 64. Intrarea  în teren a lui Budescu, Vali Gheorghe și Ianis Stoica schimbă exprimarea gazdelor, care reușesc să egaleze prin Gheorghe în minutul 77 cu o reușită de excepție, șut din întoarcere de la 17 metri ce a trimis balonul în plasă pe lângă stâlpul din dreapta lui Pap. Două minute mai târziu Budescu ratează singur cu Pap, Fili este blocat de Vlad în minutul 83, pentru ca în minutul 86 Budescu să iasă la rampă cu o centrare perfectă la 6 metri pentru Ianis Stoica și gazdele trec în avantaj. Moldovenii forțează egalarea, Ongenda trage în plasa laterală în minutul 89 după un șut ce părea că se oprește la vinclu, apoi Crețu îl deposedează pe Jaja în ultimul moment atunci când rămăsese singur cu Vlad. Vali Gheorghe și Stoica ratează o ocazie monumentală în minutul 90, dar Florin Tănase reușește să facă 3-1 în minutul 90+3 cu un șut din întoarcere din colțul careului mic pe secundele de final.

O victorie de moral pentru roș-albaștri înaintea meciului de la Craiova cu Universitatea, o înfrângere ce îi menține pe locul 5 cu 27 de puncte pe botoșeneni.

 

FCSB - FC Botoșani 3-1 (0-1)

Au marcat: V. Gheorghe (min. 77), Stoica (min. 86), Fl. Tănase (min. 90+3)/Braun (min. 24)

FCSB (antrenor Anton Petrea): Vlad – V. Creţu, Vinicius, Miron, Ov. Popescu – Olaru (min. 69 V. Gheorghe), Ad. Şut, Fl. Tănase – Cordea (min. 69 Stoica), Keşeru (min. 59 Budescu), Oct. Popescu (min. 90 Oaidă)

FC Botoșani (antrenor Marius Croitoru): E. Pap – Racoviţan, Dawa, Şeroni, Ţigănaşu – Papa (min. 22 Fili, min. 88 Tîrcoveanu), Edjouma – Braun, E. Florescu , Santos (min. 62 Jaja) – Ongenda

Alte știri din Liga 1