Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: FC Voluntari părăsește locurile de barajRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
15 Mai 2021

Liga 1: FC Voluntari părăsește locurile de baraj

FC Voluntari a repurtat o victorie consistentă pe „Marin Anastasovici” contra celor de la Astra Giurgiu și a egalat la puncte Dinamo, trecând în clasament peste formația bucureșteană care a beneficiat de rotunjirea punctajului inițial din play-out.

Elevii lui Liviu Ciobotariu au deschis scorul în minutul 27 prin Betancor, care a beneficiat de un ricoșeu fericit al balonului dintr-un fundaș advers și l-a lăasat singur în colțul careului mic cu Popa, pe care l-a învins cu un șut la colțul lung. Găman a fost aproape de a egala în minutul 34, dar șutul său puternic la firul ierbii, trimis de la limita careului fiind însă respins de Rîmniceanu și astfel s-a intrat la cabine cu avantaj minim pentru oaspeți.

În minutul 50 Tamaș trimite o pasă de peste 40 de metri și îl lasă singur pe Lopes cu Popa, iar șutul fără preluare al atacantului l-a învins pentru a doua oară pe portarul gazdelor. Misiunea devenea mai grea pentru Astra, Stahl a încercat un șut de la marginea careului în minutul 59, dar Rîmniceanu a scos balonul de sub transversală, apoi Mailat a dat lovitura de grație gazdelor. În minutul 65, înlocuitorul marcatorului celui de-al doilea gol a trimis un șut norocos, din drop cu exteriorul de la 15 metri, ce a plasat balonul la vinclul din stânga lui Popa. 0-3 și nimic de făcut pentru Astra, care a etalat prea puțin fotbal în situația în care este cu cuțitul la os.

Ionuț Badea nu a avut soluția megică pentru giurgiuveni, care rămân cu 24 de puncte și coboară pe locul 14 fără șanse de a scăpa de locurile de baraj.

 

Astra Giurgiu - FC Voluntari 0-3 (0-1)

Au marcat: Betancor (min. 27), Lopes (min. 50), Mailat (min. 65)

Astra Giurgiu (antrenor Ionuţ Badea): Popa – David Bruno (min. 87 Balaure), Găman, Graovac, Lamanje – Canadija, Boe-Kane (min. 59 Crepulja), Răduţ (min. 32 Wuthrich) – Merloi (min. 46 Stahl), Montini, V. Gheorghe (min. 59 Krpic)

FC Voluntari (antrenor Liviu Ciobotariu): Rîmniceanu – Ricardinho, Tamaş, Armaş, Al. Vlad – Al. Ilie (min. 15 Pesic), Droppa, Tavares (min. 66 Balaur), I. Gheorghe (min. 66 Costin) – Betancor, Lopes (min. 61 Mailat)

Alte știri din Liga 1