Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Dinamo leagă două victorii și trece pe loc de barajSorin Danielciuc / SportPictures.eu
02 Mai 2021

Liga 1: Dinamo leagă două victorii și trece pe loc de baraj

Dinamo întregește seria victoriilor ultimelor clasate cu un succes repurtat la Ovidiu pe terenul celor de la FC Viitorul.

O primă repriză fără ocazii de poartă a fost urmată de o a doua jumătate mult mai animată și cu goluri care au încins finalul de meci. Mihaiu a avut o bună șansă de a deschide scorul în minutul 50 la capătu unui contraatac, dar Cojocaru a respins în corner, apoi Nemec a trimis cu capul puțin pe lângă poartă dintr-o lovitură de colț. În minutul 63 Morsay penalizează un marcaj larg al lui Mladen și îl execută pe Cojocaru cu un șut la prima bară din colțul careului mic deschizând scorul. Reacția gazdelor este una rapidă, în minutul 66 Babunski punând latul la 16 metri și trimițând balonul în bara din stânga lui Eșanu, dar o nouă sincopă în defensiva constănțenilor le-a oferit ocazia celor de la Dinamo de a se distanța. În minutul 74 o centrare din corner este gestionată prost de fundașii Viitorului, care lasă balonul să cadă în mijlocul careului și i-au permis lui Albentosa să-l împingă în plasă. Conduși cu 0-2, elevii lui Cătălin Anghel îi oferă ocazia lui Eșanu de a se face remarcat în minutul 83 când a respins din situație de unu la unu în careul mic șutul lui Boboc, dar reușesc să înscrie în minutul 88 și să aprindă finalul de meci. O centrare a lui Romario Benzar a fost tratată lejer de Puljic, care l-a scăpat din marcaj pe Jo Santos și atacantul gazdelor a reluat din apropiere, de la bara a doua, pentru a reduce din diferență.

Dinamoviștii s-au concentrat mai bine în minutele de prelungiri și au reușit să-și conserve avantajul, cele trei puncte obținute ajutându-i să treacă pe locul 14 cu 21 de puncte, cu unul mai puțin decât Viitorul, ambele echipe ocupând locuri de baraj.

 

FC Viitorul - Dinamo București 1-2 (0-0)

Au marcat: Jo Santos (min. 88)/Morsay (min. 63), Albentosa (min. 74)

FC Viitorul (antrenor Cătălin Anghel): Cojocaru - Benzar, Mladen, Dobrosavlevici (min. 78 Chiţu), M. Pedroso (min. 46 Grameni) – Matei (min. 69 Grădinaru), Artean, Boboc – Ganea (min. 57 Jo Santos), Tsoumou, Ciobanu (min. 57 Babunski)

Dinamo București (antrenor Dusan Uhrin jr.): Eşanu - Bejan, Puljic, Albentosa - Sorescu, P. Anton (min. 68 Fabbrini), Răuţă (min. 21 Achim), Gol, Filip – Mihaiu (min. 55 Morsay), Nemec

Alte știri din Liga 1