Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
LNHM: Dinamo și CSM București, lideri după primele două rundeSportPictures.eu
03 Sep 2023

LNHM: Dinamo și CSM București, lideri după primele două runde

Etapa a doua a Ligii Zimbrilor și-a derulat grosul partidelor la finele acestei săptămâni, înregistrând trei remize din cele 6 jocuri disputate.

CSA Steaua a fost aproape de înfrângere pe propriul teren, în sala Apollo din Capitală, partida cu CSM Vaslui. Moldovenii au revenit de la -8 la pauză pentru a conduce cu 30 de secunde înainte de final, dar militarii au smuls remiza. La fel de echilibrate au fost și jocurile de la Baia Mare și Bacău, încheiate la rândul lor cu remiză, dar și meciul de la Cluj-Napoca în care gazdele au obținut o victorie la limită contra celor de la CSU Suceava.

Dinamo a trecut fără probleme la Focșani, în timp ce CSM București s-a impus pe teren propriu cu CSM Sighișoara, cele două formații din Capitală poziționându-se în fruntea clasamentului. Lor li se va alătura învingătoarea din epilogul etapei, programat joi pe litoral între CSM Constanța și Potaissa Turda.

 

Iată programul și rezultatele etapei a 2-a:

Vineri, 1 septembrie

CSM București - CSM Sighișoara  29:24 (12:12)

Sâmbătă, 2 septembrie

CSA Steaua București - CSM Vaslui  33:33 (19:11)

CSM Focșani - Dinamo București  26:37 (12:16)

Duminică, 3 septembrie

Minaur Baia Mare - HC Buzău  27:27 (12:11)

CSM Bacău - SCM Politehnica Timișoara  24:24 (17:12)

Universitatea Cluj - CSU Suceava  38:37 (19:18)

Joi, 7 septembrie

CSM Constanța - AHC Potaissa Turda

Alte știri din Handbal