Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
LNBM: Steaua trece pe minusRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
09 Nov 2018

LNBM: Steaua trece pe minus

În sala ”Transilvania” din Sibiu, Steaua a înregistrat a treia înfrângere succesivă și are acum mai multe înfrângeri decât victorii în Liga Națională de baschet masculin. Slăbită de parcursul european în condițiile unui lot afectat de accidentări, echipa vicecampioană nu a putut da decât sporadic o replică la nivelul prestației gazdelor de la CSU Sibiu.

Elevii lui Dan Fleșeriu au câștigat trei dintre cele patru sferturi și au avut în lituanianul Justas Tamulis cel mai bun marcator cu 22 de puncte, în timp ce Monyea Pratt și-a trecut în cont încă o prestație de double-double cu 14 puncte și 10 recuperări.

Pentru Steaua Ante Delas a înscris 20 de puncte, iar Skylar Spencer a contribuit cu 16 puncte și 5 recuperări. Cu această victorie, sibienii trec pe primul loc cu 4 victorii din 6 meciuri cel puțin până la derby-ul de duminică de la Oradea dintre CSM CSU și ”U” BT Cluj-Napoca.

Iată programul și rezultatele înregistrate:

Grupa valorică A – etapa a 6-a

Vineri, 9 noiembrie

BC CSU Sibiu - Steaua București  81:66 (21:14, 21:22, 18:17, 21:13)

Sâmbătă, 10 noiembrie

SCM Timișoara - Dinamo Știința București

Duminică, 11 noiembrie

SCM U Craiova - BCM U FC Argeș Pitești

CSM CSU Oradea - ”U” BT Cluj-Napoca

 

Grupa valorică B – etapa a 5-a

Vineri, 9 noiembrie

CSM Mediaș - ABC Athletic Constanța  90:82 (20:15, 17:22, 25:16, 28:29)

Sâmbătă, 10 noiembrie

CSO Voluntari - Cuza Sport Brăila

 

Grupa valorică C – etapa a 7-a

Sâmbătă, 10 noiembrie

ACS Târgu Jiu - CS Agronomia București

CSM VSKC Miercurea Ciuc - CSM Sighetu Marmației

Rapid București - CSM Târgu Mureș

CN Aurel Vlaicu - CS Universitatea Cluj

Duminică, 11 noiembrie

CSM 2007 Focșani - CSM Phoenix CSU Galați

Alte știri din Baschet