Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
LNBM: Favoriții fructifică avantajul terenuluiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
11 Apr 2017

LNBM: Favoriții fructifică avantajul terenului

Steaua a făcut primul pas către semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin după ce a surclasat în sala Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazu” pe BCMU Pitești în meciul inaugural al sfertului de finală ce le aduce față în față pe ocupantele locurilor 3 și respectiv 6. Echipa pregătită de finlandezul Jukka Toijala a arătat o bună dispoziție de joc și a crescut constant distanța pe tabelă cu contribuția lui Nikola Malesevic (16 puncte, 7 recuperări) și Dave Dudzinski (13 puncte, 8 recuperări), în timp ce piteștenii au părut a avea o viteză în minus. Doar Pavel Marinov, cu 20 de puncte, și Vince Hunter, 13 puncte, au intrat în zona double digit pentru echipa pregătită de Hristu Șapera.

În celălalt meci al zilei, campioana CSM CSU Oradea a suferit timp de trei sferturi din meciul de pe teren propriu cu BC SCM Timișoara, dar arena ”Antonio Alexe” a fost plină, ca de obicei la meciurile ”leilor”, și i-a împins de la spate către victorie în ultimele 10 minute. Bănățenii au stat bine în teren și conduceau cu 12 puncte (40:52) în sfertul al treilea, dar jucătorii pregătiți de Cristian Achim au renăscut din propria cenușă și au întors situația pe tabelă având +14 (72:58) cu două minute înainte de final. Will Franklin a înscris 15 puncte, dintre care 9 din aruncări de 3 puncte, și a fost cel mai bun marcator pentru gazde, în timp ce pentru timișoreni Mladen Jeremic a pus 19 puncte în coș.

 

Iată programul sferturilor de finală:

Luni, 10 aprilie

U-Banca Transilvania Cluj - SCMU Craiova  100:74 (51:40)

Marți, 11 aprilie

Steaua CSM Eximbank - BCMU Pitești  84:61 (41:30)

CSM CSU Oradea - BC SCM Timișoara  74:66 (32:34)

Miercuri, 12 aprilie

BC CSU Sibiu - BC Mureș Tg. Mureș

Se joacă după sistemul ”cel mai bun din 5 partide”, cel de-al doilea meci fiind programat la două zile distanță pe terenul unde s-a disputat primul.

Alte știri din Baschet