Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
LNBF: Au început disputele pentru medaliiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
23 Mar 2016

LNBF: Au început disputele pentru medalii

ACS Sepsi a pornit în trombă în finala Ligii Naționale de Baschet feminin, surclasând în prima partidă dintr-o serie de maxim 5 pe CS Unirea Alba Iulia. Cu Kimberly Pierre Louis (15 puncte și 10 recuperări) și Annemarie Parău (15 puncte), covăsnencele au avut motoarele turate în primele două sferturi ale jocului și au stabilit o diferență confortabilă pe tabelă, pe care au conservat-o în ultimele 20 de minute din perspectiva meciului 2 ce va avea loc mâine.

În lupta pentru medaliile de bronz târgoviștencele au luat o opțiune importantă în urma victoriei din deplasarea de la Brașov, iar soarta disputei cu Olimpia ar putea fi tranșată vineri lângă turnul Chindiei.

La Galați, CS Phoenix a avut o misiune facilă contra celor de la CSBT Alexandria în disputa pentru locul 5, iar Universitatea Cluj-Napoca a îndeplinit o formalitate în meciul de debut pentru locul 7 împotriva tinerelor arădence.

BCM Danzio Timișoara a obținut locul 9 în clasamentul final al ligii după victoria în meciul decisiv contra rapidistelor.

 

Finala

ACS Sepsi SIC - CS Universitatea Alba Iulia  82:57 (47:24) / 24.03 / 29.03 / 30.03 / 3.04

Locurile 3-4

Olimpia CSU Brașov - CS Municipal Târgoviște  56:71 (25:38) / 25.03 / 28.03

Locurile 5-6

CS Phoenix Galați - CSBT Alexandria  96:66 (54:31) / 25.03

Locurile 7-8

Univ. Goldiș ICIM Arad - Universitatea Cluj-Napoca  50:80 (30:48) / 24.03

Locurile 9-10

BCM Danzio Timișoara - CS Rapid București  64:68 (45:39) / 67:39 (38:15) / 62:54 (24:28)

Alte știri din Baschet