CE: Înfrângere tragică pe sirena de final a jocului cu Macedonia de Nord
20 Ian 2026



20 Ian 2026
18 Ian 2026
20 Ian 2026
18 Ian 2026
18 Ian 2026










frhg.roEchipa națională de hochei pe gheață a României a disputat primele sale două meciuri la Campionatul Mondial, Divizia I/A. După o înfrângere cu 4-1 în fața Poloniei, “tricolorii” au reușit o evoluție de apreciat, luni seară, pierzând în prelungiri în fața reprezentativei Marii Britanii, scor 1-2 (1-1, 0-0, 0-0, 0-1).
Trupa pregătită de Peter Russell a marcat primul gol al meciului după doar 31 de secunde, iar România a egalat la mijlocul primei reprize, prin Gajdo Balazs. Golul lui Cade Neilson, marcat la 36 de secunde după începerea prelungirilor, a decis soarta partidei. Rămâne impresia general că elevii lui Dave MacQueen s-au aflat pe o treaptă superioară în joc, față de partida de debut. De asemena, primul punct obținut în competiție poate fi foarte util în configurația finală a clasamentului.
“După primul meci, mai în glumă, mai în serios, am spus că să începi turneul cu o înfrângere cu 4-1 e ceva mai bine decât una cu 7-1, cum s-a întâmplat anul trecut, la Bolzano. Am făcut un joc oscilant contra Poloniei, am avut și momente bune, dar și destule căderi. După cea de-a doua partidă, trebuie să spun că sunt mândru de băieți. Și-au pus toată dăruirea pe gheață și a ieșit un meci frumos, pe care am fi putut chiar să îl câștigăm. Trebuie să ne concentrăm bine pe fiecare meci care urmează! Am spus-o și înainte de startul competiției, cât timp băieţii vor fi combativi, cred că vor veni și rezutatele care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul”, a spus selecționerul Dave MacQueen la finalul întâlnirii cu Marea Britanie.
“Nu am fost suficient convingători împotriva Poloniei, așa că am încercat să creăm ceva mai bun în ofensivă și cred că a fost mult mai bine! Ne-am fi putut apropia victoria, nu a fost să fie, însă am căpătat o mai mare încredere după acest joc reușit. Aveam nevoie de un astfel de imbold și sperăm să vină cât de repede și o victorie, pentru că acest punct e bun, dar nu suficient pentru a ne atinge obiectivul”, a completat și Gajdo Balazs, autorul golului “tricolorilor” în duelul cu reprezentativa Britanică. Încă trei partide au rămas de disputat pentru echipa națională a României la Sfântu Gheorghe, cu Ucraina (miercuri), Japonia (joi) și Italia (sâmbătă).
sursa: frhg.ro

Pas cu pas, continuă pregătirea lotului care ne va reprezenta în competiția masculină a Festivalului Olimpic al Tineretului European din 2027. Cu puțin peste un an până la...
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a fost învinsă de Ucraina cu scorul de 5-4 (2-0, 0-4, 2-0, 1-0), după prelungiri, sâmbătă seara, în Berceni Arena...
Selecționerul Markus Juurikkala a anunțat lista sportivilor convocați pentru acțiunea din luna decembrie a echipei naționale de seniori, care va disputa trei partide în...
Echipa națională de hochei pe gheață s-a reunit pentru prima data în sezonul 2025-2026. După două zile cu antrenamente la Otopeni, “tricolorii” vor pleca, joi, spre...
Odată cu televizarea pe canalul TVR Sport, hocheiul este din nou în atenția iubitorilor de sport. Pe parcursul săptămânii trecute s-au disputat 10 partide contând pentru...
ACSH Gheorgheni s-a ridicat la înălțimea așteptărilor dinaintea turneului grupei B a Cupei Continentale IIHF 2026, terminând pe primul loc cu victorii pe linie și un...
Știm adversarii echipei naționale de seniori din prima “fereastră” dedicată Cupei Europene a Națiunilor, competiție lansată de Federația Internațională de Hochei pe...
Două partide din Campionatul Național de seniori s-au disputat vineri la Cârța și pe Berceni Arena, astăzi cele patru formații implicate reîntâlnindu-se pe aceleași...
După debutul de vineri cu partidele primei etape, Campionatul Național de seniori a continuat fără pauză pe parcursul week-end-ului. Sâmbătă, la Remetea, ACSH Gheorgheni a...
După ce miercuri Corona Brașov a câștigat Supercupa României învingând cu 4-2 ACSH Gheorgheni, echipă care a făcut eventul sezonul trecut, pe nou-inaugurata Remete Ice...
Campioana României și-a aflat adversarele din prima rundă a IIHF Continental Cup 2026, acestea fiind reprezentantele Ungariei, Ucrainei și Serbiei, pe care echipa din...
Marea Britanie a câștigat medaliile de aur în Campionatul Mondial, Divizia I/A. După trei victorii în prelungiri, cu Ucraina, România și Japonia, britanicii au învins clar...
Echipa națională a României a retrogradat în Divizia I/B a Campionatului Mondial, în urma înfrângerii cu Japonia, de joi seară, scpr 3-5 (0-4, 3-1, 0-0).
Echipa națională de hochei a României a pierdut meciul cu Ucraina, al treilea de la Campionatul Mondial, Divizia I/A, scor 0-4.
În partida care a încheiat prima zi a Campionatului Mondial, Divizia I/A, România a pierdut cu Polonia, scor 1-4 (0-1, 1-1, 0-2).
Antrenorul principal al echipei naționale de hochei a României a anunțat lotul final cu care va aborda meciurile din cadrul Campionatului Mondial, Divizia I/A. În urma...
În Sepsi Arena s-au disputat în acest sfârșit de săptămână semifinalele și finalele Campionatului Național de seniori la hochei pe gheață, turneul final disputat după...
Final dramatic de sezon regulat în Campionatul Național de hochei pe gheață. Dacă după cele 36 de jocuri disputate Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și SCM Miercurea Ciuc...
ACSH Gheorgheni este noua câștigătoare a trofeului Cupei României după ce a trecut în finala mare de CSM Corona Brașov.
Pe patinoarul Sepsi Arena din Sf. Gheorghe se dispută în acest week-end turneul Final Four al Cupei României la hochei pe gheață. Astăzi s-au disputat cele două semifinale,...
Echipa națională U20 de hochei masculin a terminat cu două victorii turneul Campionatului Mondial, Divizia II/A, disputat la Zagreb și a obținut cea mai bună clasare de la...
În al doilea meci disputat la Zagreb în turneul Campionatului Mondial, Divizia II/A, echipa națională U20 de hochei masculin a obținut un succes contra Olandei. Învinși...
Echipa națională U20 este prima dintre reprezentativele tricolore care a intrat în competițiile majore din 2025. Tinerii pregătiți de Góga Attila s-au reunit la Cârța...
În Sparekassen Danmark Isarena din Aalborg, Danemarca, s-au desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni partidele grupei F a turului 3 preliminar al Cupei Continentale 2025...
Pe patinoarul Olimpic din Brașov s-au disputat la finele acestei săptămâni meciurile grupei D a turului 2 preliminar al Cupei Continentale 2025 la hochei pe gheață.
Primele meciuri ale noului sezon al Campionatului Național de seniori au adus rezultate interesante.
După ce în urmă cu o săptămână ACSH Gheorghieni intra în posesia Supercupei României la inaugurarea arenei din Berceni, Federația Română de Hochei pe Gheață a...
Prima ediție a Supercupei României a avut loc sâmbătă seară, la Berceni Arena, cel mai nou patinoar din România. ACSH Gheorgheni a câştigat trofeul, după ce a învins-o...
Reprezentativa de hochei pe gheață a României a încheiat turneul Diviziei I grupa A a Campionatului Mondial ce s-a desfășurat la Bolzano, în Italia, cu a treia victorie.
Rezultate remarcabile pentru hocheiștii tricolori în turneul Diviziei I grupa A a Campionatului Mondial de hochei pe gheață ce se desfășoară la Bolzano, în Italia.
După două finale pierdute în 2014 și 2021, CSM Corona Brașov câștigă primul trofeu al Erste Liga după o finală fără istoric contra celor de la FTC-Telekom, echipa...
Astăzi a început faza semifinalelor Erste Liga, competiție regională care a avut la start trei formații românești și alte 7 din Ungaria. La fel ca în edițiile...
Selecționata U20 de hochei masculin a României a evoluat pe parcursul săptămânii trecute la Belgrad în Divizia II Grupa B a Campionatului Mondial. Retrogradată anul trecut...
O deosebită recunoaștere pentru hocheiul românesc este faptul că Varga Dezső (Dezideriu), cel mai reprezentativ sportiv din hocheiul românesc, va primi trofeul Torriani,...
În această lună, pe data de 24 ianuarie, chiar în ziua în care vom aniversa 165 de ani de la Mica Unire din 1859, Federația Română de Hochei pe Gheață va sărbători un...
Campionatul Național de hochei pe gheață a ajuns în faza finală. După disputarea partidelor din grupa A, cea care a reunit primele trei formații clasate la finele sezonului...
În perioada 3 – 9 aprilie 2023 s-au desfășurat pe patinoarul Olimpic din Brașov partidele Campionatului Mondial de Hochei pe Gheață de Senioare, Divizia III, Grupa A....
După ce a încheiat sezonul regulat pe locul 2 din 10 participante, ACSH Gheorgheni reușește să câștige trofeul Erste Liga cu 4-3 la general în fața celor de la...
Toate cele trei formații românești care participă în competiția regională Erste Liga s-au clasat între primele 6 la finele sezonului regulat și vor evolua în sferturile...
Campionatul Național de Seniori la hochei pe gheață a ajuns aproape de jumătatea turului sezonului regulat. Formațiile angrenate în Erste Liga, SC Miercurea Ciuc, CSM Corona...
Echipa naţională de hochei pe gheață a României a înregistrat înfrângeri pe linie în cele patru jocuri disputate la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I,...
Echipa naţională de hochei pe gheață a României a pierdut primele două partide disputate la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A găzduit în acest...
Antrenorii lotului național de seniori – Julius Penzes, Nelu Alexe, Attila Goga – au definitivat lotul care va reprezenta România la Campionatul Mondial de Hochei pe...
Influențat de participarea reprezentantelor României în liga regională Erste Liga, ediția 2021-2022 a Campionatului Național de Seniori la hochei masculin se apropie de...






20 Ian 2026
18 Ian 2026
20 Ian 2026
18 Ian 2026
18 Ian 2026











