Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Sporturi de iarnă
JO Beijing - ziua 15: Rezultate Team RomaniaCristian Nistor / COSR / Team Romania
19 Feb 2022

JO Beijing - ziua 15: Rezultate Team Romania

În cea de-a 15 zi competițională de la Beijing 2022, România a fost reprezentată în cursele de bob două persoane feminin și bob patru persoane masculin. 

În competiția feminină, Andreea Grecu și Katharina Wick au reușit să se claseze pe locul 16 în manșa 3 (1:02.25) și s-au calificat în runda finală. În ultima rundă, cu timpul 1:02.44, tricolorele nu au reușit recupereze din handicap și s-au clasat pe locul 18, aceeași poziție pe care au încheiat și competiția în final.

Medaliile de aur au fost cucerite de nemțoaicele Laura Nolte și Deborah Levi, compatrioatele lor Mariama Jamanka și Alexandra Burghardt au obținut argintul, iar americancele Kaillie Humphries și Elana Meyers Taylor și-au adjudecat bronzul.

Andreea Grecu, desemnată purtătorul de drepel al TEAM ROMANIA la ceremonia de închidere a Beijing 2022, a anunțat că a fost ultima cursă a sa și că după această ediție a Jocurilor Olimpice se va retrage din competiții.

În competiția masculină de bob 4 persoane, românii au terminat în top 10 după primele două manșe și speră la un rezultat cel puțin la fel de bun mâine când sunt programate rundele finale ale probei.

 

Toate rezultatele Team Romania, din Ziua 15 competițională:

Bob

Bob doua persoane feminin - Andreea Grecu, Katharina Wick - Locul 18 - cu timpul total 4:08.98, la finalul celor 4 manșe

Bob patru persoane masculin - Mihai Cristian Tentea, Raul Constantin Dobre, Nicolae Ciprian Daroczi, Cristian Radu - Locul 10 - după manșele 1&2, cu timpul 1:58.42 (manșa 1 - 58.87, locul 10; manșa 2 - 59.55, locul 13).

Alte știri din Sporturi de iarnă