Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Sporturi de iarnă
JO Beijing - ziua 11: Rezultate Team RomaniaCristian Nistor / COSR / Team Romania
15 Feb 2022

JO Beijing - ziua 11: Rezultate Team Romania

Mihai Cristian Tentea și Nicolae Ciprian Daroczi au fost singurii componenți ai Team Romania care au concurat în cea de- a11-a zi competițională a Jocurilor Olimpice Beijing 2022.

Tandemul Tentea/ Daroczi a avut un start bun în manșa a 3-a pe care a terminat-o pe poziția 15, cu timpul 1:00.19, și s-a calificat în runda a 4-a, finală, unde au avut acces primele 20 de echipaje. Evoluția tricolorilor din manșa decisivă a fost aproape trasă la indigo cu cea dinainte, ei fiind cronometrați cu cel de-al 16-lea timp (1:00.28).

Cu timpul total, după patru manșe, 4:00.76, bobul de două persoane al României a încheiat competiția pe poziția 16.

Podiumul probei olimpice de bob două persoane de la Beijing a fost în totalitate german. Aurul a revenit perechii Francesco Friedrich / Thorsten Margis, argintul tandemului Johannes Lochner / Florian Bauer, iar bronzul echipei  Christoph Hafer / Matthias Sommer.

Alte știri din Sporturi de iarnă