Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Sporturi de iarnă
JO Beijing - ziua 1: Rezultate Team RomaniaCOSR.ro
05 Feb 2022

JO Beijing - ziua 1: Rezultate Team Romania

În prima zi competițională a reprezentanților României,la Jocurilor OLimpice Beijing 2022, Daniela Haralambie a terminat competiția feminină de sărituri cu schiurile de pe trambulina normală, pe locul 25, aceeași poziție pe care s-a clasat și în urmă cu patru ani la PyeongChang.

În ciuda condițiilor meteo dificile, cu vânt puternic și direcție schimbătoare de la secundă la secundă, Daniela Haralambie a reuși o primă manșă bună. Deși a fost întoarsă de la start de două ori, iar bara de start a fost ridicată chiar înainte de evoluția sa, Haralambie a zburat 88,5 m, acumulând 83 de puncte. Evoluția din manșa decisivă, în care s-a calificat, a fost mai slabă. Cu o săritură care a măsurat 79,5 m și 73,2 puncte, Daniela Haralambie totalizat 156, 2 puncte și a ocupat locul 25.

Medaliile de aur și bronz au fost cucerite de două slovene - Urša Bogataj, care a urcat pe prima treaptă a podiumului și Nika Kriznar, clasată a treia. Katharina Althaus, reprezentanta Germaniei a obținut medalia de argint.

 

Toate rezultate Team Romania, din Ziua 1 competițională:

Sanie - simplu masculin
Valentin Crețu - Locul 15 - după manșele 1&2, cu timpul 1:56.711

Schi sărituri - trambulina normala feminin
Daniela Vasilica Haralambie - Locul 25

Schi sărituri - trambulina normala masculin
Daniel Andrei Cacina - Locul 40 - în calificări, cu o săritură care a măsurat 83,5 m - s-a calificat în FINALĂ
Andrei Feldorean -  Locul 45 - în calificări, cu o săritură care a măsurat 76,5 m - s-a calificat în FINALĂ

 

sursa: cosr.ro

Alte știri din Sporturi de iarnă