Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Irina păstrează cadențaAFP / Mediafax Foto
20 Feb 2014

Irina păstrează cadența

Irina Begu a intrat pe lista sfert-finalistelor turneului Rio Open după întâlnirea de astăzi disputată contra jucătoarei paraguayene Veronica Cepede Royg, locul 182 WTA.

Învingătoare cu scorul de 2-1 la seturi (6-3, 5-7, 6-1), Irina a fost pragmatică în primul set, când a câștigat break-ul în ghemul 2 și apoi a păstrat avantajul până la sfârșitul setului, adjudecându-și la zero cele trei ghemuri pe propriul serviciu. Setul secund a fost echilibrat, cu break-uri de o parte și de alta, și cu Irina cedând serviciul în ghemul 12 pentru ca Cepede Royg să egaleze scorul la seturi. Decisivul a început cu ghemul paraguayencei, singurul de fapt în acest set, după care Irina o sufocă pe adversara sa cu o serie de ghemuri ce pun capăt meciului.

Begu o va întâlni în sferturi pe învingătoarea din partida dintre brazilianca Teliana Pareira (nr. 98 WTA) și austriaca Patricia Mayr-Achleitner (nr. 81 WTA).

 

În sferturile de finală ale turneului de dublu, împreună cu argentinianca Maria Irigoyen, Irina a bifat victoria cu scorul de 6-4, 7-5 după 90 de minute de joc în compania cuplului Timea Babos (Ungaria) – Jarmila Gajdosova (Australia), cap de serie numărul 3 al competiției. Pentru Irina și Maria adversarele din semifinala turneului sunt cehoaicele Barbora Zahlavova Strycova și Klara Zakopalova, principalele favorite ale competiției.

Într-un alt meci al turului secund, Raluca Olaru și rusoaica Alexandra Panova au pierdut în trei seturi – 6-4, 2-6, 3-10 – în fața dublului format din suedeza Johanna Jenny Larsson și sud-africana Chanelle Scheepers. Raluca a acumulat 60 de puncte de clasament și împarte cu Alexandra Panova un cec în valoare de 1.820 USD.

 

Alte știri din Tenis de câmp