Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Irina Begu va reprezenta CSM BucureștiMircea Rosca / SportPictures.eu
07 Dec 2016

Irina Begu va reprezenta CSM București

Secția de tenis a Clubului Sportiv Municipal București a făcut un nou transfer de marcă. Începând de luni, 6 decembrie, Irina Begu  s-a alăturat familiei Tigrilor, acolo unde a intrat, tot în acest an, o altă jucătoare de top, Monica Niculescu.

”Sunt mândră că mă alătur unui proiect atât de puternic. Când m-a sunat domnul Alin Petrache să vin la CSM București, nu am stat prea mult pe gânduri. Cu atât mai mult cu cât urma să fiu colegă cu Monica Niculescu, cu care am jucat de atâtea ori împreună. Poate că acum vom face dublu mai des, iar ca pereche cred că am putea ajunge între primele 10 din lume”, a declarat Irina Begu. În acest moment, la secția de tenis de la CSM București sunt legitimate două dintre primele trei jucătoare de tenis din România.

Irina Begu a încheiat anul 2016 pe locul 29 WTA, după ce în august a atins cea mai înaltă clasare din carieră, locul 22. ”Per total, a fost un an bun. Am fost accidentată la începutul anului la genunchi, motiv pentru care am renunțat să mai joc atât de multe turnee la dublu și nici nu am putut pregăti atât de bine participarea la Jocurile Olimpice, dar am ajuns la cel mai bun clasament la simplu. Clar, mi-aș fi dorit să pot să fiu mai constantă, dar îmi reportez dorința pentru 2017. În rest, vreau să mă bucur de ceea ce fac. În ceea ce privește clasamentul, nu-mi mai stabilesc niciun obiectiv, pentru că mi-am dorit ca în 2016 să ajung în Top 20. Nu s-a întâmplat așa, iar la finele anului am fost un pic dezamăgită”, a declarat sportiva. În 2016, cele mai bune performanțe ale ei au fost semifinala de la Roma și sfertul de finală jucat la turneul de la Madrid.

Irina Begu va continua să lucreze cu aceiași antrenori, Adrian Cruciat și Artemon Apostu Efremov, iar anul 2017 îl va începe la Antipozi. Până la Australian Open, Irina va mai juca la Brisbane și la Sydney.

Alin Petrache, directorul general al CSM București: ”Irina este un model pentru copii. Suntem mândri că se alătură proiectului CSM București și sunt convins că rezultatele pe care le va avea în continuare vor fi foarte bune. Sper ca pe viitor să facă un dublu de succes cu Monica Niculescu și împreună să câștige un turneu de Mare Șlem, astfel încât să fie mândri toți bucureștenii și, de ce nu, românii de pretutindeni!”.

 

sursa: csmbucuresti.ro

Alte știri din Tenis de câmp