Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Cosmin Hodor: ”Spectatorii au fost singura sursă de motivație pentru organizarea și menținerea turneului”
11 Apr 2016

Cosmin Hodor: ”Spectatorii au fost singura sursă de motivație pentru organizarea și menținerea turneului”

BRD Năstase Țiriac Trophy 2016 va fi a 21-a și în același timp ultima ediție a celui mai important turneu organizat în Europa de Sud-Est. Pe zgura Arenelor BNR ne-am bucurat și am suferit alături de Andrei Pavel, Victor Hănescu, Horia Tecău, Florin Mergea, Marius Copil, Adrian Ungur și mulți alți jucători români care au avut ocazia să evolueze în fața propriilor fani și să acumuleze puncte în clasamentele de specialitate. Înainte de începerea acestei ultime ediții, prevăzută a lua startul sâmbătă, 16 aprilie cu meciurile de pe tabloul calificărilor, am discutat cu domnul Cosmin Hodor, aflat pentru al 15-lea an consecutiv în postura de director al turneului. Cu bucurii și regrete, domnia sa ne-a declarat următoarele:

 

Sport Clasic: Este deja certă participarea celor mai buni doi dubliști români pe terenurile de la Arenele BNR. Alături de ei, ce alți jucători români vor fi prezenți pe tablourile BRD Năstase Țiriac Trophy 2016?

Cosmin Hodor: Anul acesta avem cel puțin 6 români pe cele 2 tablouri de joc. Pe lângă Mergea și Tecău, care joacă împreună la dublu, am acordat un wild card câștigătorilor de anul trecut, lui Marius Copil și Adrian Ungur. De asemenea, Victor Hănescu va primi și el un wild card la dublu, încă nu știu cu cine va juca, dar așa am convenit la sfârșitul anului trecut după o discuție avută cu el și își dorește să joace dublu. Pe tabloul de simplu îi mai găsim pe ceilalți componenți de simplu ai echipei României de Cupa Davis, Marius Copil și Adrian Ungur, tot datorită unor wild card-uri. Aceștia vor evolua la București sub supravegherea lui Andrei Pavel.
 

Sport Clasic: Sprijinul pe care turneul BRD Năstase Țiriac Trophy l-a dat de-a lungul timpului jucătorilor români este de necontestat. Participarea pe tablourile principale, ca și cea pe tablourile de calificări, a constituit un impuls pentru ei, le-a oferit ocazia de a câștiga experiență și de a fi aproape de susținătorii lor, în același timp. Cum credeți că va fi resimțită dispariția turneului de către tenismenii români? Aveți un feedback din partea lor?

Cosmin Hodor: Jucătorii își doresc să păstreze acest turneu, cu siguranță. Unii dintre ei au propus să facă lobby pentru păstrarea lui de către Banca Națională a României sau Ministerul Tineretului și Sporturilor. La ora aceasta șansele sunt infime spre zero. Sunt juniori care au avut ocazia să joace în calificări, invitați fiind de organizatori, și jucători români ca Ungur sau Copil care au câștigat la dublu anul trecut și vor rămâne cu un titlu ATP în palmares. Emulația și entuziasmul pe care acest turneu îl producea în jurul lui era un stimulent foarte bun pentru jucătorii români.
 

Sport Clasic: În calitate de organizatori, ați făcut eforturi pentru menținerea unui anumit nivel al turneului și la această ultimă ediție. Cine au fost cei care v-au sprijinit în demersul dumneavoastră?

Cosmin Hodor: Un rol important în menținerea și creșterea acestui turneu l-au avut Ion Țiriac și Bogdan Enoiu. Fără ei acest turneu n-ar fi putut să crească, cu toate eforturile noastre. Am avut parteneri importanți lângă noi care ne-au sprijinit și cărora am încercat să le dăm inapoi ce a fost mai bun din acest eveniment. Din păcate, am prelungit agonia și am ajuns în punctul în care acest eveniment nu se mai poate organiza, pentru că nu mai ai unde, nu ai o locație corespunzătoare. De ce? Nu știu nici eu...
 

Sport Clasic: În decursul implicării dumneavoastră în organizarea turneului, care a fost cel mai important eveniment care v-a marcat?

Cosmin Hodor: Evenimentul care m-a marcat cel mai mult a fost o discuție avută cu domnul Ion Țiriac în 2002, care m-a întrebat cu 3 luni înainte de turneu dacă sunt pregătit să organizez acest turneu în calitate de director executiv. Aveam 24 de ani, am fost cel mai tânăr director de turneu din istoria ATP. Apropos, acceptasem din inconștiență… :)

Acest turneu este pregătit de 3-4 oameni pe parcursul unui an, care lucrează efectiv 5-6 luni pentru acest proiect. 
 

Sport Clasic: Cum apreciați aportul spectatorilor români, în special cei care au fost permanent alături de turneul BRD Năstase Țiriac Trophy?

Cosmin Hodor: Spectatorii acestui turneu au fost singura sursă de motivație pentru organizarea și menținerea lui. Faptul că în ultimii ani a fost ”sold out” în multe din zilele turneului arată interesul publicului pentru acest turneu. Fără ei nu am fi ajuns la a 21-a ediție. Am fi încheiat mai devreme socotelile… Acum, din pacate, suntem forțați de împrejurări.

Alte știri din Tenis de câmp