Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Dans sportiv
Înregistrările DanceMasters 2017, marți și joi pe DIGIStefan Constantin / SportPictures.eu
14 Mar 2017

Înregistrările DanceMasters 2017, marți și joi pe DIGI

DanceMasters 2017 s-a desfășurat la Polivalenta bucureșteană între 10 și 12 martie. Ziua de vineri, 10 martie, a fost o zi dedicată în întregime competițiilor naționale, iar zilele de sâmbătă, 11 martie, și duminică, 12 martie, au fost zile dedicate competițiilor internaționale, care au culminat cu două finale de cel mai înalt nivel sportiv și artistic ale WDSF World Open – sâmbătă la secțiunea Standard, duminică la secțiunea Latino.

De menționat că în această ediție a DanceMasters s-a aplicat în premieră pentru România la o competiție WDSF World Open (atât la Standard cât și la Latino) noul sistem de arbitraj denumit 2.1, care urmărește o abordare metodică a arbitrajului, o încercare de cuantificare a unor componente specifice dansului sportiv. În acest sens, s-au stabilit standarde de evaluare a performanței pentru fiecare dintre cele 4 componente, care sunt evaluate și notate (cu note de la 1 la 10, cu un increment de 0.5) de către trei arbitri cărora le sunt atribuite. Aceste componente sunt: Calitate Tehnică - Technical Quality (TQ), Mișcarea pe Muzică - Movement to Music (MM), Conexiunea între Partneri - Partnering Skill (PS) și Coregrafie și Prezentare - Choreography and Presentation (CP).

Veți regăsi acest punctaj când veți urmări Galele, marți pe DIGI 4 de la ora 19 și joi pe DIGI 3 de la 19.

A fost o ediție foarte darnică în puncte WDSF pentru dansatorii români, datorită unor coeficienți de concurs foarte ridicați (în special la licențele WDSF World Open), care au fost ulterior translatați in puncte prețioase pentru zestrea dansatorilor români: 2.25 pentru WDSF World Open Latino (deci o bonificație de 125% față de grila standard de punctaj), 2.00 pentru WDSF World Open Standard (deci o bonificație de 100% față de grila standard de punctaj). S-a înregistrat și o premieră absolută pentru dansul sportiv din România: ambele concursuri cu licență WDSF World Open la aceeași competiție obținând coeficienți de 2.0 sau mai mare.

Iată cum s-au obținut bonificațiile de punctaj acordate dansatorilor WDSF World Open anul acesta pentru criteriile îndeplinite de concursurile cu această licență de la București:

+25% pentru ambele secțiuni pentru criteriul: între 48 și 95 de perechi participante (73 de perechi la Standard și 77 de perechi la Latino); 

+40% pentru ambele secțiuni pentru criteriul: perechi înscrise aparținând 18 până la 25 de țări membre WDSF (18 țări la Standard și 19 țări la Latino);

+25% pentru ambele secțiuni pentru criteriul: 12 arbitri din 12 țări membre WDSF;

+25% pentru secțiunea Latino pentru criteriul: prezența a 6 perechi din Top 24 Mondial;

+10% pentru secțiunea Standard pentru criteriul: prezența a 6 perechi din Top 36 Mondial.

Publicul a fost, ca în fiecare an, vibrant și conectat la energia dansului în forma sa absolută.

Alte știri din Dans sportiv