Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
ITF: Buzărnescu câștigă sfertul românescAndreea Alexandru / Mediafax Foto
17 Iun 2017

ITF: Buzărnescu câștigă sfertul românesc

Mihaela Buzărnescu a învins în partida disputată în sferturile de finală ale XIXO Ladies Open, turneu ITF dotat cu premii în valoare de 60.000 USD ce are loc la Hódmezövásárhely în Ungaria, și a avansat în semifinale în detrimentul Alexandrei Cadanțu.

Cotată cu șansa a doua prin prisma poziției în clasamentul WTA, locul 374 în comparație cu 172 al Alexandrei, Mihaela a izbutit un succes în trei seturi după ce a dominat primul set și, evident, decisivul. Scorul stabilit după un joc-maraton de trei ore și 11 minute a fost 6-2, 5-7, 6-3 și Mihaela se pregătește pentru partida din penultimul act contra Alexandrei Panova, jucătoare din Rusia clasată pe poziția 355 a ierarhiei WTA care a câștigat calificările acestui turneu.

Alexandra face doi pași în ierarhia de simplu, în timp ce Mihaela urcă cel puțin 45 de locuri, iar o victorie în semifinale îi va asigura intrarea în top 300 WTA.

Alte știri din Tenis de câmp