Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Horia Tecău contribuie la ”ziua românilor” în tenisSportPictures.eu
09 Feb 2014

Horia Tecău contribuie la ”ziua românilor” în tenis

A doua finală a zilei, a doua victorie pentru băieții noștri de la dublu! La Zagreb, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au câștigat primul turneu de la demararea colaborării! Într-un meci ce a durat 70 de minute, cei doi au învins în trei seturi – 3-6, 6-4, 10-2 – dublul format de Philipp Marx (Germania) și Michal Mertinak (Slovacia).

Specializați, parcă, pe a câștiga la supertiebreak, Horia și partenerul său olandez au avut o singură sincopă în primul set al meciului, cedând un break în ghemul 6, ceea ce a fost de ajuns pentru adversari să închidă setul în favoarea lor. Setul doi are o desfășurare diferită, Horia și JJ reușind să se detașeze la 3-0 fără prea mare bătaie de cap. Lucrurile merg normal până la 5-3, când Marx – Mertinak reușesc break-ul și lucrurile păreau că se complică. Horia și partenerul său reușesc, însă, să transforme a doua șansă de break și să închidă setul. Supertiebreak-ul nu are o istorie prea lungă, în cele 10 minute de joc Tecău-Rojer făcând legea de la cap la coadă.

Cei doi primesc pentru performanța lor 250 de puncte și 23.500 euro.

Alte știri din Tenis de câmp