Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Baschet
powered by Trocal
Fometescu: ”Echipa a dovedit, de la meci la meci, că poate juca un baschet bun”Răzvan Păsărică / SportPictures.eu
21 Feb 2016

Fometescu: ”Echipa a dovedit, de la meci la meci, că poate juca un baschet bun”

Steaua CSM EximBank se pregătește pentru primul meci din faza a doua a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Roș-albaștrii au intrat în Top6 după un parcurs dificil în campionat, presărat cu înfrângeri, multe accidentări și schimbări, cea mai importantă fiind înlocuirea antrenorului Hristu Șapera cu Claudiu Fometescu.

Fometescu a avut dificila misiune de a schimba din mers lotul de jucători și să ducă echipa pe o poziție care să permită accederea în faza a doua a campionatului.

Începuturile, de obicei, sunt dificile! Situația noastră în acele momente nu era chiar bună. Veneam din interiorul formației și știam că nu va fi ușor! Startul a fost greu, dar echipa a dovedit, de la meci la meci, că poate juca un baschet bun!”, a declarat Fometescu.

Anul acesta, Federația Română de Baschet a schimbat sistemul competițional. Astfel, primele șase echipe, care formează grupa A valorică, se vor întâlni în meciuri directe.

Cred că Steaua este pe un loc bun în acest moment, dar asta nu înseamnă nimic! Noul sistem competițional este mai atractiv pentru că oferă mai multe meciuri echilibrate. Asta, însă, nu schimbă foarte mult datele reale! Mă bucură faptul că Liga Națională devine din ce în ce mai echilibrată și îmi doresc ca acest lucru să se regăsească și în dorința cluburilor de a investi în juniori, adică în viitorul baschetului românesc!”, a spus Fometescu.

Steaua debutează luni în faza a doua a campionatului, acasă, cu BC Mureș. Partida va începe de la ora 20:00 și va fi transmisă în direct de DigiSport.

Jocurile cu Mureș au fost tot timpul frumoase și mă aștept la un joc bun din partea noastră!”, a completat antrenorul roș-albaștrilor.

 

sursa: steauabaschet.ro

Alte știri din Baschet