Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Fed Cup: Victorie facilă contra LetonieiAFP / Mediafax Foto
08 Feb 2014

Fed Cup: Victorie facilă contra Letoniei

Fetele noastre și-au atins pe jumătate obiectivul propus pentru deplasarea de la Budapesta. Simona, Sorana, Monica și Irina au câștigat grupa preliminară în urma victoriei din meciul cu Letonia.

Dacă zilele trecute sarcinile împărțite au fost cele conforme cu pozițiile în clasamentele WTA, în confruntarea cu Letonia rolurile s-au inversat. În meciurile de simplu au intrat Irina Begu și Monica Niculescu, care le-au întâlnit pe Jelena Ostapenko (nr. 705 WTA) și respectiv pe Diana Marcinkevica (nr. 216 WTA). Rezultatul a fost favorabil fetelor noastre, cu scor identic: 6-3, 6-3. Având victoria asigurată, ultimul meci, cel de dublu, nu avea nicio influență asupra desemnării câștigătoarei meciului. Intrate în teren, Simona Halep și Sorana Cîrstea au jucat doar cinci ghemuri, ele abandonând în fața cuplului Darta Emulina – Jelena Ostapenko ca urmare a unor dureri stomacale acuzate de Sorana. Să sperăm că acestea se vor rezolva până la ora meciului decisiv contra Ucrainei, care va asigura promovarea în playoff-ul grupei mondiale II, ce va avea loc în luna aprilie.

Alte știri din Tenis de câmp