Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Fed Cup: Irina Begu pierde primul meciCosmin Iftode / SportPictures.eu
18 Apr 2015

Fed Cup: Irina Begu pierde primul meci

Meciul de deschidere al întâlnirii Canada-România contând pentru barajul de accedere în grupa mondială a Fed Cup a fost pierdut de Irina Begu (33 WTA) în fața celei de-a doua rachete a nord-americancelor, jucătoarea de 18 ani Francoise Abanda (260 WTA) în trei seturi, 6-4, 5-7, 4-6.

Partida a durat 2 ore și 40 de minute și a avut unul dintre momentele decisive în setul 2 la scorul de 6-5 pentru Abanda. Servind pentru a rămâne în set, Irina nu a putut să facă față tinerei sale adversare și a cedat break-ul. În decisiv, după ce a câștigat primul ghem pe serviciul adversarei și apoi a dus scorul la 2-0, Irina a cerut intervenția medicului după ce s-a prăbușit pe teren. Afectată de starea medicală, Irina nu a mai putut face față pe final de set și s-a văzut nevoită să se recunoască învinsă.

În Maurice Richard Arena din Montreal urmează a doua întâlnire de simplu a primei zile, în care Alexandra Dulgheru (69 WTA) va juca cu Eugenie Bouchard (7 WTA).

Alte știri din Tenis de câmp