Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Juniori
FCSB este noua campioană a Ligii de Tineret
12 Mai 2025

FCSB este noua campioană a Ligii de Tineret

Duminică, 11 mai, au avut loc meciurile din cadrul etapei a 13-a din play-off-ul și play-out-ul Ligii de Tineret. În urma rezultatelor înregistrate, FCSB a obținut matematic titlul de campioană în Liga de Tineret.

Începând cu ediția 2024-2025, titlul în cea mai importantă competiție de juniori se acordă în urma clasării pe primul loc la finalul play-off-ului, față de sezoanele precedente când campioana era stabilită în urma fazelor finale.

FCSB a încheiat cu o remiză cel de-al doilea duel direct cu CFR Cluj din aceste ultime zile, scor 2-2, după ce se impusese la București cu 9-3. Principala urmăritoare, Farul Constanța, a pierdut meciul de la Craiova, scor 3-4, și Liga de Tineret și-a desemnat cea de-a treia campioană din istorie, după Universitatea Craiova (2023) și Farul Constanța (2024).

Astfel, FCSB va reprezenta România în următorul sezon al UEFA Youth League.

Meciurile din ultima etapă a sezonului din Liga de Tineret se vor disputa duminică, 18 mai, de la ora 12:00.

 

Rezultatele etapei a 13-a

Duminică, 11 mai

Play-Off

FC Voluntari – Steaua București  1-4

Universitatea Craiova – Farul Constanța  4-3

CFR Cluj – FCSB  2-2

Universitatea Cluj – UTA Arad  2-0

 

Play-Out Est

FC Botoșani – FC Rapid 1923  0-1

ACS Sport Team – Politehnica Iași  1-3

LPS Buzău – SC Dinamo 1948  0-3

ACS FC Bacău – Concordia Chiajna  0-3

 

Play-Out Vest

ACS Petrolul 52 – AFK Csikszereda 5-3

Ripensia Timișoara – CFC Argeș 2-1

Viitorul Cluj – Kids Tâmpa Brașov 4-4

Sepsi OSK – Politehnica Timișoara 2-1

 

sursa: frf.ro

Alte știri din Juniori