Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Europa League: Calificare! Corvinul pierde la Sibiu, dar continuă parcursul europeanValentin Macrea / SportPictures.eu
18 Iul 2024

Europa League: Calificare! Corvinul pierde la Sibiu, dar continuă parcursul european

La adăpostul unui 4-0 de poveste obținut în urmă cu o săptămână în Ungaria, Corvinul Hunedoara a jucat astăzi la Sibiu cea de-a doua manșă a turului 1 preliminar al Europa League contra celor de la Paksi FC.

Dezinvolți încă de la primul fluier al arbitrului slovac Peter Kralović, elevii lui Florin Maxim au avut o bară în secunda 30 după o cursă pe stânga a lui Lupu și un șut la firul ierbii trimis la colțul scurt. Bradu (min. 5) reia cu capul peste transversală după un corner, apoi Iacob (min. 10) trage de la mare distanță după o respingere a defensivei maghiare și balonul trece milimetric pe lângă rădăcina barei din dreapta lui Szappanos. Treptat, oaspeții urcă mai periculos în atac și Hahn (min. 14) șutează din unghi în plasa laterală, apoi Manolache (min. 21) este aproape de autogol, dar mingea lovită de el cu capul este scoasă de sub transversală de Lefter. În minutul 28 Könyves pleacă de la 40 de metri, driblează doi hunedoreni, apoi pe Lefter în careu și împinge balonul în plasă, dar intervenția VAR a dus la anularea reușitei pentru ofsaid. Până la pauză Pîrvulescu (min. 38) urcă în zonă centrală cu un adversar în spate şi șutează din cădere obligându-l pe Szappanos să respingă din plonjon.

După pauză Corvinul se retrage în defensivă și blochează acțiunile vicecampioanei Ungariei, însă cedează în minutul 78: după trei parade succesive ale lui Lefter la reluări din 6 metri ale adversarilor, pe continuarea fazei mingea ajunge la Könyves, care trage de la 18 metri în stânga portarului hunedorean și deschide scorul. Minutele încep să se scurgă greu și Paksi FC mai punctează o dată prin Böde cu o lovitură de cap după un duel în care și-a creat un avantaj cu brațele în fața lui Lică. Era minutul 89, dar era prea târziu pentru a periclita calificarea Corvinului.

Paksi FC se impune cu 2-0, dar hunedorenii sunt cei care avansează în turul 2 preliminar și vor juca pe 25 iulie pe teren propriu manșa tur a duelului cu vicecampioana Croației, HNK Rijeka.

 

Corvinul Hunedoara – Paksi FC 0-2 (0-0)

Au marcat: Könyves (min. 78), Böde (min. 89)

Vezi statistica meciului aici.

Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter - Bradu (min. 84 Ubbink), Lică, Manolache, Iacob - Hrezdac - Lupu, Roger (min. 90+3 Pop), Neacșa (min. 84 Velisar), Pîrvulescu (min. 90+3 Gîrbiță) - Buș

Paksi FC (antrenor György Bognár): Szappanos - Otvos, Kinyik, Szabo - Osvath, Mezei (min. 62 Windecker), Vecsei (min. 71 Vas), Papp, Kovacs (min. 62 Silye) - Hahn (min. 62 Böde), Könyves

Alte știri din Fotbal