Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de masă
powered by Sadolin
Echipa masculină a României, învinsă de Rusia la EuropeneAFP / Mediafax Foto
25 Sep 2015

Echipa masculină a României, învinsă de Rusia la Europene

Echipa masculină a României a fost învinsă de Rusia cu scorul de 3-1, vineri, în prima zi a Campionatelor Europene de tenis de masă de la Ekaterinburg (Rusia), în cadrul Grupei C.

Ovidiu Ionescu a adus singurul punct echipei noastre, în meciul de deschidere, în care a dispus cu 3-0 (11-4, 11-4, 11-6) de Grigori Vlasov. Apoi, Hunor Szocs a fost întrecut de Aleksandr Șibaev cu 3-1 (11-8, 11-7, 11-13, 11-8), Andrei Filimon a fost depășit de Alexei Livențov cu 3-1 (11-9, 11-3, 7-11, 11-7), iar Ovidiu Ionescu a fost învins de Șibaev cu 3-1 (6-11, 15-13, 11-4, 11-2).

În alt meci din Grupa C, Suedia a dispus cu 3-2 de Austria.

Echipa masculină a României va înfrunta sâmbătă Austria (08,00) și Suedia (17,00).

Și echipa feminină a României, care vineri a dispus cu 3-1 de Serbia, va disputa sâmbătă două meciuri, cu Austria (08,00, ora României) și cu Franța (17,00).

Primele două echipe din fiecare grupă se calificări în sferturile de finală.

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Tenis de masă