Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
EHF European League: Înfrângere în HexagonRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
15 Ian 2023

EHF European League: Înfrângere în Hexagon

În prima sa deplasare în grupa D a EHF European League, SCM Râmnicu Vâlcea a suferit o înfrângere în sala Palaise de Sport Robert Charpentier din Issy-Les-Moulineaux în fața celor de la Paris 92.

Formația pregătită de Bent Dahl a avut un start în forță și a condus cu 3:0, însă franțuzoaicele au revenit până la pauză și la cabine s-a intrat la egalitate, scor 10:10. Echilibrul s-a menținut până în minutul 38, când gazdele s-au desprins de la 15:15 la 18:15 în mai puțin de 4 minute, apoi au mărit diferența la 5 goluri – 22:17 în minutul 47 și 24:19 în minutul 51. Pe fondul unui joc mai bun pe minutele de final, vâlcencele au diminuat diferența pe tabelă și scorul final a fost 24:22 (10:10).

Golurile vâlcencelor au fost marcate de Glibko - 6, Fujita - 4, Elghaoui, Hansson – câte 3, Ianași, Levcenko – câte 2, Klikovac, Asanin - câte un gol.

În cealaltă partidă din cadrul grupei D, Thüringer HC s-a impus în deplasare pe terenul celor de la Praktiker-Vác cu scorul de 34:28 (21:13) și conduce în clasament cu două victorii. Etapa viitoare programează duminică, 22 ianuarie întâlnirile SCM Râmnicu Vâlcea - Thüringer HC și Praktiker-Vác - Paris 92.

Alte știri din Handbal