Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
EHF Champions League: CSM București a sperat 40 de minuteRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
08 Mai 2022

EHF Champions League: CSM București a sperat 40 de minute

CSM București a arătat determinare și capacitatea de a întoarce rezultatul din tur în manșa decisivă a duelului din sferturile de finală ale DELO EHF Champions League în deplasare cu Team Esbjerg.

Elevele lui Adrian Vasile au fost conduse de daneze cu 4:2, dar au întors rapid la 6:9, cea mai mare diferență cu care au fost în avantaj pe tabelă, pentru ca la pauză să aibă un avantaj de două goluri, 12:14. „Tigroaicele” au menținut avansul de două lungimi în primele 10 minute ale părții secunde, dar gazdele au revenit impresionant de la 17:19 la 24:21 când mai erau doar 10 minute până la ultima sirenă. Danezele au gestionat avantajul și chiar dacă Larsen a adus în ultima secundă egalarea pentru CSM București, au obținut calificarea în primul lor turneu Final Four al competiției-regină la nivel de club.

Scorul final a fost 27:27 (12:14), iar golurile „tigroaicelor” au fost marcate de Neagu – 7, Dembele – 5, Arntzen – 4, Larsen, Omoregie, Broch – câte 3, Martin, Dindiligan – câte un gol.

Așadar, CSM București pune capăt unui nou sezon european și se concentrează pentru ultimele trei jocuri pe care le mai are de disputat în Liga Florilor, sperând să obțină un nou titlu pe ultima sută de metri.

Alte știri din Handbal