Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
E-Sports
EA FC 26: Virgil Ghiță, primul român prezent în TOTW
15 Oct 2025

EA FC 26: Virgil Ghiță, primul român prezent în TOTW

Electronic Arts a dat publicității lista componenților Team of the Week 5 a FC 26, în lista celor 23 de jucători și jucătoare fiind inclus și Virgil Ghiță.

Fundașul celor de la Hannover 96 și al echipei naționale a fost eroul României în meciul contra Austriei din grupa H a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026, aducând victoria în ultimele secunde ale partidei. Prestația sa remarcabilă, mai ales că intrase în teren în partea a doua a jocului, a fost recompensată de analiștii EA Sports, care l-au plasat în TOTW 5 într-o companie selectă alături de Aubameyang (Olympique Marseille), Gakpo și Salah (Liverpool), Ruben Neves (Al Hilal) și Rodrygo (Real Madrid).

Posesor al unui card Silver cu valoarea de 70, Ghiță a primit pentru TOTW 5 un card special cu valoarea de 80 cu Pace 80, Shooting 55, Passing 65, Dribbling 65, Defending 81 și Physical 86. Cea mai mare creștere a valorii a fost de 14 unități pentru Passing, în timp ce Dribbling și Defending au fost incrementate cu câte 13 unități, Shooting cu 11 unități, Pace cu 10, iar Physical cu 5. Cardul special este tranzacționat la ora redactării articolului cu 10.750 monede.

Alte știri din E-Sports