Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Dulgheru, a patra româncă în top 50 WTABogdan Iordache / Mediafax Foto
12 Iul 2015

Dulgheru, a patra româncă în top 50 WTA

Turneul ITF de la Contrexeville, Franța, a devenit o afacere românească în cel mai bun sens al cuvântului. După ce Irina Begu a câștigat ediția 2014 a competiției dotate cu premii totale de 100.000 USD, anul acesta a fost rândul Alexandrei Dulgheru să se încoroneze în Lorena după o finală de două ore și jumătate contra Yuliei Putintseva din Kazahstan, locul 95 WTA.

După ce a câștigat primul set, Alexandra l-a cedat pe cel de-al doilea după o scădere a calității jocului și a revenit în decisiv unde a luptat până la capăt, izbândind în cele din urmă cu 6-3, 1-6, 7-5.

Cu cele 150 de puncte acumulate, Alexandra va urca în clasament până pe locul 46, fiind a patra jucătoare româncă între primele 50, o performanță unică pentru tenisul românesc!

Alte știri din Tenis de câmp