Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Tenis de câmp
powered by BenQ
Cupa Davis: Echipa României pentru meciul cu BelarusMircea Rosca / SportPictures.eu
24 Ian 2017

Cupa Davis: Echipa României pentru meciul cu Belarus

Federaţia Română de Tenis a anunţat echipa care va reprezenta România la Minsk, în meciul cu Bealrus, din primul tur al Grupei I, zona Europa/Africa a Cupei Davis.

Căpitanul nejucător al echipei noastre i-a nominalizat pe Marius Copil (127 ATP la simplu), Adrian Ungur (316 ATP la simplu), Nicolae Frunză (582 ATP la simplu) şi Horia Tecău (19 ATP la dublu).
Florin Mergea nu va face deplasarea la Minsk, el aflându-se într-un program de recuperare după accidentarea de anul trecut.

Andrei Pavel, căpitanul-nejucător, a declarat, pentru site-ul FRT: "Meciul de la Minsk va fi unul foarte dificil, aşa cum sunt de obicei meciurile din Cupa Davis. Belarus are o echipa solidă, cu jucători tineri care vor căuta să se afirme în acest meci. Din păcate noi mergem şi fără Florin care se reface după o accidentare şi are nevoie de această pauză. În lotul României pentru acest meci îl vom avea pe Nicolae Frunză, un jucător tânăr şi talentat. De asemenea va merge la Minsk şi Ştefan Paloşi, un junior de viitor, care trebuie să se obişnuiască încă de pe acum cu atmosfera meciurilor de Cupa Davis".

 

sursa: frt.ro

Alte știri din Tenis de câmp